Strategia USL pentru alegerile locale – şedinţe de guvern prin teritoriu
Image
sigla-usl.jpg

Uniunea Social Liberală e acum pe cai mari. Pentru ca simpatia de care se bucură acum noua Putere să se transforme şi în voturi trebuie acţionat şi după un plan.

Pesurse.ro a aflat că în perioada următoare s-ar putea organiza în teritoriu o serie de şedinţe de guvern pentru creşterea notorietăţii candidaţilor USL în zonele în care PDL şi UNPR stau bine.

Astfel de şedinţe ar putea avea loc la Cluj-Napoca, la Iaşi, la Arad, la Suceava sau la Tulcea. Cu ocazia acestor şedinţe de guvern candidaţii USL ar urma să apară alături de membrii Cabinetului şi de primul ministru.

Se speră ca în acest fel să le crească notorietatea şi intenţia de vot celor care candidează din partea USL.