Un număr de 30 familii bistriţene au primit cheile noilor locuinţe sociale
Primarul Ovidiu Creţu: „Aceste locuinţe nu au o destinaţie etnică, peste 50% dintre beneficiari sunt români”

Treizeci de familii din municipiul Bistriţa au de ieri o nouă casă. Primarul Ovidiu Creţu a predat cheile apartamentelor către beneficiari. Fiecare dintre apartamente este dotat cu centrală termică proprie, care va fi racordată la alimentarea cu gaze naturale în urma semnării contractelor locatarilor cu furnizorul de gaze naturale. Totodată, apartamentele sunt predate cu parchet laminat, grupuri sanitare, gresie şi faianţă în baie şi bucătărie, tâmplărie PVC şi geam termopan. Adică, la standardele anului 2012. Costurile pentru fiecare metru pătrat construit (incluzând achiziţie teren, drum de acces, racorduri la utilităţi plus construcţia propriu-zisă) este de 267 euro, dintre care 93 euro/mp au fost alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Oricum, costurile sunt „un record”, în opinia primarului, în condiţiile în care dezvoltatorii imobiliari vând pe piaţa liberă la peste 500 euro/mp.

„În perioada mandatului meu, am construit trei blocuri în locaţia Subcetate, iar în zona respectivă programul de locuinţe sociale se încheie, şi am edificat trei blocuri în zona Viişoara, pe un teren achiziţionat în această perioadă. Blocul nr. 7 are 30 apartamente (n.n. – cu două şi trei camere), iar lucrările au fost foarte bine executate de SC RECORD SRL Bistriţa. În acest fel, în perioada mandatului meu s-au dat în folosinţă 210 locuinţe sociale”, a menţionat.

Potrivit edilului Ovidiu Creţu, din cele 210 familii beneficiare, 79 sunt familii care provin din imobile retrocedate, 15 sunt chiriaşi ai municipalităţii, iar 30 sunt familii care au fost „tolerate”, toţi din Centrul vechi al Bistriţei. Primarul Bistriţei a ţinut să menţioneze că din cele 210 familii, 88 sunt familii de romi, ceilalţi beneficiari fiind români, maghiari etc. „S-a tot discutat că aceste locuinţe sunt cu destinaţie etnică. Nu, blocurile acestea sunt cu destinaţie socială, pentru cei care au probleme şi nu îşi pot asigura o locuinţă”, a punctat Ovidiu Creţu.

În perioada următoare, în Viişoara, vor fi finalizate blocurile 1(20 apartamente) şi 2, 3, 4, 5,6 (90 apartamente), cel mai probabil în luna octombrie. Anul viitor, va fi deschis un alt şantier, într-o altă locaţie, tot din Viişoara, unde vor fu edificate şapte blocuri cu 160 apartamente.

Gabriela Ciornei