Actualitate
Campania electorală este în toi. Toate partidele încearcă să convingă electoratul despre intenţiile lor, despre credibilitatea acestora. Mijloacele folosite în această campanie, sunt dintre cele mai diverse, începând de la materiale promoţionale până la discursuri mobilizatoare, promovare a candidaţilor după formula door to door etc. Declaraţiile politicienilor, înainte de începerea campaniei propriu_zise, despre o campanie a bunului simţ, despre dezbateri pe proiecte, au fost infirmate de realitatea din teren. Astfel, după tentativa de puci electoral de la Lechinţa, acolo unde primarul Romeo Florian a folosit minori pentru scandari electorale, iată că un nou episod al CAMPANIEI BUNULUI SIMŢ s-a desfăşurat la Feldru.
Sângeorzan : Haideţi să-i căsăpim!
Spectacolul folcloric organizat de PDL BN, cu ocazia lansării candidaturii lui Grigore Ţiolan şi Iacob Sângeorzan, la funcţiile de primar şi viceprimar al localităţii a fost transformat de primarul Ştefan Sângeorzan şi acoliţii săi într-un spectacol grotesc, de prost gust, sfidând cele mai elementare norme ale bunului simţ! Au fost scandate lozinci unde vulgaritatea şi-a găsit locul, au fost bruscaţi oameni, începând de la tineri până la oameni ajunşi la vârsta senectuţii, au fost înjuraţi ziarişti, a fost întrerupt curentul electric în căminul cultural, în consecinţă, la Feldru, civilizaţia a fost ucisă de chiar reprezentanţii statului! Intervenţia organelor de Poliţie şi jandarmerie, a mesajelor transmise de deputatul Ioan Oltean, de primarul Vasile Borş, candidatul PDL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, au salvat o situaţie tensionată care ar fi putut avea urmări tragice! Patima a înlocuit orice formă de bună cuviinţă, iar primarul localităţii, Ştefan Sângeorzan, a dat tonul unor manifestări huliganice care au adus o pată de ruşine cetăţenilor din Feldru! CAMPANIA BUNULUI SIMŢ declanşată de USL va continua cu siguranţă. Mirajul puterii copleşeşte. Sufletele înfierbântate cu ură, cu dispreţ faţă de cetăţenii care au păreri diferite, sunt gata să înjunghie, să ucidă adevăratul bun simţ al oamenilor judeţului. Totul în numele politicii, a grijii faţă de cetăţean.
Departamentul de imagine şi comunicare
PDL Bistriţa-Năsăud