Daniel Suciu: Colonelul Ioan Oltean a devenit neascultător
Image
dscn5463.jpg

Vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Daniel Suciu, crede că PDL vrea să câştige la referendum printr-un blat, nici măcar „la masa verde”, şi asta din cauza neimplicării în campania electorală.

„Am observat un lucru, nu ştiu dacă este degringoladă în curtea PDL sau lipsă totală de interes vizavi de acest referendum. Primari PDL pe care i-am văzut total dezorientaţi, nu am primit o direcţie de la „centru” sau de la Ioan Oltean. Ţin să cred că domnul Ioan Oltean, pardon, colonelul Ioan Oltean a devenit neascultător. Se ştie că în armată, militarii îşi ascultă şeful suprem, şi cum Ioan Oltean şi toţi coloneii de la PDL au un comandant suprem, pe Traian Băsescu, pentru prima oară Oltean a devenit total neascultător”, a declarat Suciu, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a adăugat că democrat-liberalii nu s-au mobilizat, nu au pus nici un afiş electoral, fapt care denotă că vor să câştige pe blat. „nu au făcut nici, e problema lor, dar lumea este pornită împotriva lui Băsescu inclusiv în comunele PDL. Au avut încredere în primarii PDL, mulţi dintre ei destoinici, dar vor merge la vot şi vor spune DA”, a precizat social-democratul.

În ceea ce îl priveşte, Daniel Suciu susţine că „este o persoană care se ţine de cuvânt, statornică şi care merge înainte” şi aşa cum în 29 iulie 2006 a spus DA la ofiţerul stării civile convins că face bine, cu aceeaşi convingere va spune DA şi în 29 iulie 2012.