Primăria municipiului Bistriţa derulează efectiv, din anul 2008, programul local de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din municipiu, realizând până în prezent izolarea termică a peste 800 de apartamente.
Actualitate
Şi în acest an, primăria face demersuri pentru atragerea de fonduri externe nerambursabile în vederea continuării programului local de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, având în vedere faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finalizat negocierile cu Comisia Europeană pentru finanţarea eficienţei energetice a blocurilor de locuit stabilind un buget total de 304 milioane euro, precum şi o schemă de finanţare care prevede că 60% din costul lucrărilor să fie suportat din bani europeni nerambursabili de la Fondul European de Dezvoltare Regională, iar restul de 40% va fi în cofinanţare de către autorităţile locale şi Asociaţiile de Proprietari, conform adresei de la MDRT nr.53259/24.07.2012
În acest sens, Compartimentul Energetic din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa va contacta asociaţiile de proprietari în vederea solicitării de informaţii necesare fundamentării bugetului necesar executării lucrărilor de reabilitare termică, fapt pentru care atât administratorii, preşedinţii de asociaţii, cât şi proprietarii, sunt rugaţi să sprijine acest demers pentru derularea într-un timp cât mai scurt a acestei etape care va constitui criteriul de parcurgere a următoarelor etape premergătoare începerii lucrărilor de reabilitare termică.