O crimă de neuitat

Odioasa crimă de pe Dealul Crucii din Nepos

A fost ca o sabie ascuţită

Ce-a străpuns inimi de părinţi, soţii, copii, rude şi fraţi

Nu se va toci, dar niciodată

Mereu ea va străpunge pe cei îndureraţi.

Părinţii, soţii, copiii, fraţii şi rudele n-au putut

Să le mai vadă încă odată

Celor trei omorâţi chipul iubit

Şi vasul cel de lut.

Ei nu au văzut zdrobitele colivii

Strivite şi ciuruite de gloanţele Securităţii

Din care au zburat

Trei suflete nevinovate de martiri

Spre zările albastre spre veşnicie, spre cerul minunat.

Nu-i păcat pe care Domnul

Nu şi-a pus făgăduinţa

Numai două nu se iartă

Niciodată, crima nerecunoscută

Făcută pe ascuns şi necredinţă.

Crima făcută-n ascuns în ziua de Sânziene

Acolo, pe Dealul Crucii din Nepos

A văzut-o Dumnezeu şi-a scris-o într-o carte

Aşa cum zice Scriptura la Apocalipsa 20.v.12

Şi în ziua judecăţii va cumpăni foarte greu.

Am trăit acele vremuri

Într-o ţară cu oameni nebuni

Cu sălbatica Securitate

Ce-au făcut atâtea crime

Cu tortură şi cruzime.

Aveam pe atunci douăzeci de ani

Când se arestau în toiul nopţii

Oameni simpli şi ţărani, oameni mari, elita ţării,

De mâna de fier a Securităţii arestaţi

Ei mureau prin temniţele comuniste, dar erau nevinovaţi.

Profesorul Ioan Partene din Maieru

Fost prins şi el de al arestării val

Arestat de unii din foştii lui elevi

A murit dus la Canal.

Era în ziua de 24 iunie 1949, ziua de Sânziene

Soarele-ncet răsărea

Prin păduri păsări cântând

Însă cucul, el, pe toate le-ntrecea

Câmpurile înflorite, un peisaj ce te uimea.

Zi de mare bucuri pentru toţi oamenii muncii

Dar atunci se petrecea crima de pe Dealul Crucii

Trei cadre ale fostei Securităţi

Se suiau pe Dealul Crucii cu trei oameni arestaţi

Ca acolo sus, pe deal, ei să fie împuşcaţi.

Când armele s-au descărcat în trupuri nevinovate

Dealul Crucii şi văile au răsunat până-n vale, între sate

Oamenii ce erau pe câmp la cules de cireşe şi fragi

Când armele au sunat, au fugit la locul faptei

Să vadă ce s-a întâmplat.

Au fugit cam pe furiş

Încet şi pe neobservate

Să vadă ce face pe câmp

Stăpâna şi sălbatica Securitate

După ce criminalii au plecat

Au văzut trei oameni morţi

Erau într-o baltă de sânge

Lângă o groapă ce ei înşişi au săpat-o.

Primul decedat era căpitanul Bodiu Leonida

Care a luptat pe două fronturi

Pe frontul germano-rus şi cade prizonier

Se înrolează în divizia „Tudor Vladimirescu”

Şi luptă împotriva nazismului pe frontul de la apus.

Cade prizonier la ruşi, dar şi la nemţi

Şi în toate prizonieratele face faţă

Scapă de uraganele de foc

Scapă teafăr cu viaţă

Dar l-au omorât românii securişti

Criminali cu inimi de asasini

Fără niciun cod de legi

N-au avut un pic de milă

De ce trei ce n-au comis fărădelegi.

În vara anului 1949, după fioroasa tragedie de pe Dealul Crucii

În Maieru a venit un zvon în sat

Căci un securit anchetator ce mereu îl ameninţa

Pe căpitanul Bodiu Leonida ca să-l poată învinui

I-a pus odată lui Bodiu o întrebare:

- Ce ultimă dorinţă ai înainte de a muri?

Căpitanul Bodiu a răspuns:

- Am o ultimă dorinţă

De-oi muri înainte de vreme

Vreau să mor pe plaiuri năsăudene.

Ei puteau să fie omorâţi în altă parte

Ca astăzi nimeni să nu ştie

Unde este al lor mormânt

Şi nici martori, mărturie să depuie.

Al doilea decedat era Dumitru Toader din Rebra,

Fost primar al acestei localităţi.

Al treilea decedat – Burdeţ Ioan din Rebrişoara

Aceştia trei nu au avut altă vină

Decât aceea că nu erau de acord cu politica comunistă

Adusă în România bolşevizată

Şi acolo, pe Dealul Crucii, aşteptau momentul morţii

Ca să vie cât de îndată.

După 60 de ani – în anul 2009

La cererea familiilor au fost dezgropaţi

Li s-a făcut înmormântare după datinile creştineşti

Şi apoi din nou au fost îngropaţi.

După 60 de ani s-au aflat şi făptuitorii crimei

Ei sunt cadre ale fostei Securităţi ce făceau atunci faţă

Sublocotenentul Liviu Pangraţiu, plutonierul Săsărman Ioan

Şi plutonierul Herţa Lucian, cei din urmă

Au murit, numai primul este şi azi în viaţă.

Şi când oamenii presei la Pangraţiu

I-au spus adevărul în faţă

A refuzat să răspundă

Despre crimă, nici n-a vrut să recunoască

A fost avansat la gradul de colonel

De alţi criminali securişti şi cu inimi de asasini

Ei atunci erau mai presus de lege

Ei erau atunci în România stăpâni.

Şi la sfârşit, când Domnul va veni

La aceea mare sărbătoare

S-or ridica din plaiuri someşene

Martirii din Dealul Crucii

Şi din toate mormintele de prin sate o oaste foarte mare

Ce-ntâlnire glorioasă cu martirii din Dealul Crucii

Cu Bodiu Leonida, Burdeţ Ioan şi Dumitru Toader,

Cu părinţi, cu soţii, cu copii, cu fraţi, cu rude

Ne-am vedea, ne vom cunoaşte într-o viaţă glorioasă

Şi-om uita ce grea a fost lupta jos, în valea întunecoasă.

Partene Aurel

Tu eşti o stea

Când stări disperate te năpădesc

Priveşte florile ce înfloresc

Ele îţi inspiră doar o rază

Ce inima ta o înviorează.

Când apar probleme grele

Priveşte – noapte înspre stele

Să ştii că tu eşti o stea

Ce străluceşti în viaţa grea

Nu eşti sortit eşecurilor vieţii

Nicidecum deznădejdii şi tristeţii

Nici copleşit de ură într-o ceată

Şi pentru un mister ce înseninează a ta viaţă.

Chiar dacă a ta speranţă

Se pare spulberată-n viaţă

Fii curajos, întăreşte-te, mergi înainte

Şi te vei bucura de frumoase rezultate.

Pop Tinu Costan

Trecuse revărsatul zorilor

Trecuse revărsatul zorilor

Stăteai în mireasma florilor

Faţa ta senină radia de bucurie

Ochii tău jucăuşi scânteiau de fericire.

Alături, îmbrăcată-n crem, o fetiţă,

Un trandafir cusut pe rochiţă

Crem cu verde deschis era brâul, cordeluţa

Pantofiori cu mărgele sclipitoare era şi poşetuţa.

Mângâiată de mâna mamei înmiresmată

Iubirea de mamă fetiţa-i animată

Pe ramura unui trandafir o vrabie se legăna

Un cântec de primăvară fetiţa îngână.

De altă dată fetiţo te-am văzut

În doliu erai, de necrezut

Rochiţa, trandafirul, cordeluţa

Pantofiorii la fel şi poşetuţa.

Alergai prin iarba presărată cu flori

După mici fluturaţş albaştri

Aşezându-se la margine de lanuri

Te-ai întors spre a ta mamă cu fiori.

Ea stătea în mireasma florilor de soc

A ei lacrimi şi suspin şopti durerea de foc

În a ei viaţă a sosit fără de noroc

De parcă totul s-a oprit pe loc.

- Aş fi dorit o mângâiere sufletului întristat

În zadar în a mea faţă totul era spulberat

Tu mi-ai apărut în cale, al tău cuvânt m-a înviorat

Tristul meu nemângâiat, tu l-ai îndepărtat

Zâmbete de fericire pe a noastre feţe au apărut

Rostul vieţii noastre avuse un nou început

Şopteam unul altuia iubirea

Aşa ne-a fost dată menirea

De după un castan bătrân fetiţa alergase

Se aşeză lângă a ei mamă, pe rochiţa de mătase

De pe aleea cu tuie şi castani se îndepărtară şi au dispărut

De atunci şi până acum pe un nu i-am văzut.

Tinu Costan Pop

Promisiune

Iubesc, iubesc şi voi iubi

Uitând tot ce e rău în lume.

La tine într-una mă voi gândi

Iar ochii tăi când voi zări

Atunci nu vei mai plânge.

Durerea îţi voi alina!

Etern te voi iubi pe tine;

La mine vei găsi iubire,

Iar fericirea vei afla

Acum sau… niciodată.

M-am gândit la o poveste,

O poveste de iubire

Lângă tine aş vrea să fiu

Din zori de zi, până târziu

O promisiune am să-ţi fac.

Veşnic te voi preţui,

Am să-şi dac totul pe plac

Nu vei mai suferi.

Căci eu te voi iubi!

Abrudan Ardelean

Copacul

M-am trezit de dimineaţă

Văzui copacul lângă a mea fereastră

Din frunze verzi lăcrima

Pe iarba verde de mătase.

Copac sterp şi fără rod

Ai răsărit lângă a mea fereastră

Păsări vesele ciripeau

Printre ramurile fragile

Şi umede de roua-n lăcrimare.

O, ce dimineaţă minunată,

Cum frunzele-ţi tremură

Minunatului copac.

Lucreţia Bucur

Caii nopţii

Aleargă caii înotând prin ierbi

Şi coamele-s fuior de vânt.

Alături fug de vânt şi cerbi,

Lumina se preschimbă-n cânt.

Vin herghelii cu paşi răscolitori,

Şi verdele păleşte sub copitele lor.

Aleargă caii nopţii către nori,

Aruncând jeratic din priviri şi nări.

Şi fuge lumina odată cu ei,

În VASTE CÂMPII

Şi STELELE cad în coama lor

Din DEPĂRTĂRI.

Lucreţia Bucur

Eu şi glia străbună

Tăria ramurilor întinselor păduri

a crescut puteri în mâinile mele

ca să mă ţin mai bine

de barca vieţii.

Roua limpede a dimineţilor

mi-a îmbrăcat ochii să nu văd

hidoşenia lumii.

Trilul păsărelelor a devenit

cel mai sublim concert

ce-l pot auzi, estompând

gâlcerile inerente.

Mirosul pădurii şi-al câmpului parfum

m-au însoţit în al vieţii drum

ca să atenueze

respiraţia neplăcută a răutăţii.

La urmă, picioarele-mi

s-au prelungit în rădăcini

înfipte în statornica glie,

iar vânturile bătând cu putere

m-am mlădiat,

dar nu m-au smuls!

Rada Fercana