În ultimul timp se vehiculează des desfiinţarea Ansamblului “Plaiurile Bârgăului” din Prundu Bârgăului. Artiştii spun că noua conducere a primăriei nu este alături de folclor, primul impas fiind anularea ediţiei din acest an a Festivalului “Regele Brazilor” singurul festival internaţional din mediul rural din ţară, asta deşi avea un buget alocat, şi că ziua Sfintei Marii, în care de 40 de ani era acest festival s-a trasnformat într-o seară de muzică uşoară cu formaţia Talisman. De asemenea, zvonurile spun că orchestra condusă de Dumitru Ciupa, singura de acest gen din judeţ, va fi desfiinţată. Ceea ce ar fi un mare păcat, pentru că ansamblul bârgăuan este etalon pentru tradiţiile din această zonă.
Actualitate
Contactat telefonic pentru lămurirea acestei situaţii, primarul Doru Crişan, ne-a declarat: “ Voi face cultură, dar sub altă formă, cu oameni valoroşi ai satului. Nu îmi permit să plătesc oameni pentru orchestră angajaţi prin fundaţii, eu nu îmi pun semnătura pe asemenea acte, nu risc. Nu putem să avem şi pensie şi salariu. Dacă domnul Ciupa doreşte să colaboreze în continuare cu noi va fi plătit pe spectacol, nu cu salariu. Încercăm să facem un ansamblu de băieţi tineri, care vin din plăcere şi nu cer tot timpul bani. În ceea ce priveşte Festivalul Regele Brazilor anu acesta nu s-a putut reraliza deoarece s-au cheltuit foarte mulţi bani pe alegeri. Şi acest festival costă în jur de 500 milioane. Am realizat acea sărbătoare sub formă sponsorizată , cu bani proprii, în jur de 150 milioane”.
Între timp Ansamblul “Plaiurile Bârgăului” a Căminului Cultural din Prundu Bârgăului este reprezentat de instrumentiştii Grigore Moldovan şi Pavel Monda la Festivalul Concurs Mioriţa la Topliţa. Cu siguranţă vor avea success, Pavel fiind deţinătorul Locului I la Festivalul Rapsozilor de la Târlişua, iar Grigore este deţinătorul Locului II la Festivalul “Ion Sabadâş” de la Telciu. În gala festivalului va fi prezent cu un recital şi maestrul Dumitru Ciupa.