În toamna anului 1911 a avut loc aniversarea a 57 de ani a Teatrului Naţional din Craiova (fondat în 1854), director fiind Emil Gârleanu, iar secretar literar Liviu Rebreanu.

Din Capitala României se urcă în acelaşi compartiment al trenului spre Cetatea Banilor – Craiova, scriitorii: Victor Eftimiu, Octavian Goga şi Ştefan O. Iosif. Pe la Slatina sau Piatra Olt, la una din ferestrele gării, probabil locuinţa şefului, o tânără femeie privea trenul şi-i urmărea plecarea, cu melancolie…

Şi-n ritmul roţilor, cu imaginea acelei tinere femei în suflet – cei trei amintiţi mai sus, „am început să scandăm”, scrie V. Eftimiu, poezia „Nevasta şefului de gară”, apărută sub o triplă semnătură în revista Flacăra:

Ducându-şi viaţa solitară,

Un suflet trist şi visător,

Nevasta şefului de gară

S-a îndrăgostit de-un călător.

Dar trenul a plecat, şi-n goana

Cu care monstrul a trecut

În suflet i-a lăsat icoana

Frumosului necunoscut…

De-atunci trec zile, nopţi de-a rândul

Şi trenuri trec neîncetat

Ea stă şi astăzi, aşteptându-l

La geamul veşnic luminat…

Şi trenuri vin şi pleacă iar

Şi nu ştiu rănile ce-o dor…

Nevasta şefului de gară

S-a îndrăgostit de-un călător!

La un moment dat a venit în vagonul, compartimentul celor trei, Cincinat Pavelescu care, ascultând „creaţia”, propuse alt final:

Şi trenuri vin şi pleacă iar

Şi plictisită-ntr-un târziu,

Nevasta şefului de gară

A deraiat c-un macagiu…

Şi iată cum, în anul de graţie 1911, s-a realizat colaborarea a patru poeţi români în drum spre Cetatea Banilor.

apud, Victor Eftimiu, Amintiri şi polemici

pentru conf. prof. Ioan I. Bureacă