O delegaţie condusă de liderul romilor bistriţeni, Emil Neia Lăcătuş, va participa sâmbătă, la Palatul Parlamentului, la Adunarea Generală a Partidei Romilor Pro Europa.
Actualitate
În cadrul întâlnirii, preşedintele Lăcătuş va prezenta un raport de activitate al filialei Bistriţa-Năsăud pe anul în curs. De asemenea, pe agenda Adunării Generale figurează şi discuţii asupra direcţiei politice în care va merge Partida la alegerile parlamentare.
De altfel, încă de la finele lunii septembrie, liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat, că socvial-democraţii vor încheia un acord de colaborare cu Partida Romilor.
Prevederile documentului se referă atât la modul în care vor colabora cele două formaţiuni pe toată perioada alegerilor parlamentare, cât şi la perspectiva unei guvernări comune în urma alegerilor din 9 decembrie 2012.