Daniel Suciu: Vreau si demonstrez că generaţia mea poate să schimbe România

Schimbarea duse până la capăt a fost mesajul lui Daniel Suciu pentru cei peste 1500 de bistriţeni prezenţi la mitingul electoral.

„Vreau să demonstrez că tinerii, generaţia mea pot să schimbe România, şi nu spun cuvinte mari. În primăvară Victor Ponta a devenit premierul României, în iunie împreună cu dumneavostră am câştigat judeţul Bistriţa-Năsăud, am câştigat oraşele. Mai este doar un singur lucru de făcut, pe 9 decembrie trebuie să producem schimbarea în România”, a declarat Daniel Suciu.

Candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul 3 a adăugat că în mandatul trecut, în calitate de consilier judeţean, a luptat pentru schimbare.

„USL, Victor Ponta, Crin Antonescu nu au făcut vreodată greşelile pe care le-au făcut aceşti oameni. România mea şi judeţul Bistriţa-Năsăud nu este nici România lui Traian Băsescu, nici a lui ioan Oltean, nici a lui Liviu Rusu, nici a lui Ioan Nelu Botiş. România mea este a pensionarilor, a şomerilor, a bugetarilor. Toţi cei cu care m-am întâlnit mi-au spus: duceţi schimbarea până la capăt”, a transmis Daniel Suciu.

Şi pentru că micuţii lui erau în sală, finalul a fost inspirat din zâmbetele lor. „Zâmbiţi-ne şi nouă, zâmbiţi României pe 9 decembrie!”, a cerut Suciu electoratului.