Te urci în ,,Loganul” tău,

ca într-o sanie

trasă de cai năpraznici.

În spate,

invizibil, Serghei Esenin,

citind din psalmul hibernal,

versetul întâi:

,,Ah, voi sănii, sănii! Şi voi cai, voi cai!”

O apuci spre satul,

cum se spune, din inima ta,

ca să-ţi iei porţia de colind.

Îngeri albi cad din versurile iernatice

semnate de Nicolae Labiş.

Încă nu s-a luminat de ziuă.

La intrarea în sat,

pe partea stângă,

cimitirul luminat,

de înalta cruce de neon,

te întâmpină

sunându-ţi verbele la viitor.

Alergi prin ograda zilei

punând totul la punct,

pregătind şi ieslea.

Urci apoi deluţul din spatele casei,

saluţi eminescian satul din vale,

te îmbraci în liniştea paralelă a arăturilor,

în singurătatea parilor din vie.

Un lătrat,

te readuce la realitate.

Cobori pe alba cărare

lunecând pe ceaţa,

ce îmbrăţişează firea,

în colindul copiilor,

de sub ferestrele iernii.