Din jos de Mitropolie e mare paranghelie!

Trăim într-o lume mozaicală a contrastelor, contrarietăţilor şi contradicţiilor, în care sistemele de valori morale sunt tot mai compromise şi în care graniţa dintre bine şi rău, dintre normal şi patologic-cum remarca Durkheim- devine tot mai indescifrabilă. În acest sinistru amalgam de frumuseţe şi atrocitate, în care iubirea, încrederea, onoarea si speranta sunt tot mai adeseare duse la tacere, cautam frenetic un punct de sprijin care sa ne ofere, cat de cat, alinare si siguranta! Haosul existential dirijat legal in multesituatii, ne creaza imaginea unuivi itorincert si apocaliptic. In aceste conditii, refularile interioare consumate prin evadarea din coordonatele unei realitati cotidiene abrasive, pot fi de-a dreptul, sinucigase! Si-atunci, cei cu frica de Dumnezeu, pe buna dreptate, isi canalizeaza sperantele catre Cer, prin rugaciunine ostoite si inlacrimate…, spre Biserica. Nimic rau, nimic nefiresc nu este, in a investi credinta si credibilitate in cea mai perena si populara institutie: Biserica. Doar ca, temelia sinceritatii acesteia, este tot mai evident zguduita de comportamentul nesimtit al unei parti a preotimii ( personae fizice si/sau juridice), care se erijeaza in “mafaldisti” omniscient ai zilelor noastre sau in posesori exhaustive ai adevarurilor absolute si vietii exemplare.

Dar, sa coboram din zona astrala a abstractiilor metafizice si sa ne uitam cum stau lucrurile aici, pe pamant! Astfel, intalnim cazuri de comportamente necrestinesti, care sfidea zamorala, bunul-simt si recomandarile biblice ale Mantuitorului- comportamente care, nu doar ca nu sunt sabotate ci, dimpotriva, sunt premise si incurajate! Este, situatia atitudinii nedeontologice a Mitropoliei Sucevei si Bucovinei, recent criticata in media, care face “ochi somnorosi” la afacerile sereliste desfasurate pe teritoriul “marcat” de Dansa. Mai deslusit: din relatarile presei, aflam ca, biserici din arodismentul Mitropoliei mai sus-amintite au fost “chivernisite” de catre stat cu o serie de locatii hoteliere sau de alta factura laica pentru a fi transformate in asezaminte de ajutorare si binefacere pentru “plebea” napastuita de pauperism, lipsuri si singuratate. Si asta, cu atat mai mult cu cat, saraca “Tara Moldava” a fost milenar, mai urgisita parca, decat celelalte provincii romanesti, in istoria noastra zbuciumata! Dar, sfintiile-locale, ce-au facut? Au preluat, desigur, locatiile respective si, in loc sa le confere destinatia umanitara pentru care le-au fostatribuite, acestea au capatat in schimb, opulent unor restaurante cu meniuri “grase” comercializate la tarife cosmic! Grandoarea potentialelor asezaminte pentru saraci, gata primenite astfel, nu este un lux de “ratul” orcaruia, ci doar de nasurile fine ale mafiotilor, interlopilor sau ale etnicilor “bruneti”mustaciosi si bogati, care isi organizeaza acolo sindrofii si paranghelii pandalistice!... Nunti, ai caror protagonisti sunt minori, chermeze desantate cu manelisti si lautari, sau alte reuniuni “tovarasesti” bine asezonate cu alcool, imbuibala si destrabalare pur lumeasca!... toate, sub privirile “somnoroase” ale prea-cuviosilor parintei rascoliti de maladia unui apetit necurmat pentru noi surse de “furajare” financiara. Ce incredere mai potiavea in astfel de fete bisericesti care, ele insele trebuie sa fie modele de buna-cuviinta, smerenie, modestie si virtute?! Cum sa te mai pleci, pentru intima si sfanta spovedanie, sub patrafirul sacral al unui purtator cu nasul borcanat si rosu, proaspat remis altarului dintr-un “chiolhan” manelistic la care, de buna-seama, prea-cuviosul nu a fost doar o prezenta abstracta?!... Uimitor este faptul ca, sesizata fiind Patriarhia, aceasta, printr-un purtator de cuvant, se “spala pe maini” precum Pilat din Pont cand l-au condamnat pe Hristos la cruce, declarand ca nu se amesteca in problemele administrative si de gestiune ale mitropoliilor din teritoriu. Este ca si cum, la o mare neregula semnalata la nivelul unui inspectorat scolar din tara, Ministerul Educatie iar “inchide ochii” si nu ar lua nici o atitudine, lasand ca situatia sa se perpetueze!

Celor care imi cauta pricina si ma injura pentru pozitia mea critica fata de o parte a “parintilor” nostrii catherisiti, le adresez intrebarea: credeti ca preotimea s-a imaculat total, in zilele noastre fata de vremea lui Hristos care ii numea pe preotii acelor timpuri( fariseii si saducheii) cu apelative ca: “pui de naparci”, “lupi rapitori mbracati in haine de oaie”, “fatarnici” sau “morminte varuite… pline de necuratenie si faradelege”? Suntoare, mai buni, mai curati, mai dumnezeiesti “parintii” nostril bisericesti astazi, mai mult decat atunci cand il aveau efectiv, pe Mantuitor in mijlocul? Prietene!...frate!... Esti naiv si, poate, mai rau!... Indus in eroare( casa nu zic “prostit”), dacat sa crezi asa ceva! Dar, fiecare crede numai ce vrea si, mai ales, numai ce poate! Eu personal, consider ca nu trebuie facuta confuzia impardonabila intre credinta in Dumnezeu, si credibilitatea, de-a dreptul oarba, pe care multi o acorda unor slujitori nemeritati de Sfanta noastra Biserica. Iar, daca cineva ma eticheteaza drept “atee”, ei, bine, atunci, fara teama de a gresi ii raspund: da, sunt! Daca Iisus, care i-a criticat fatis pe preotii timpului sau, poate fi considerat ateu din acest motiv, atunci si eu sunt! Sau, noi trebuie sa facem “ureche suta”, s-avem “orbul gainii” si sa nu-I urmam exemplul Mantuitorului, cand constatam faradelegi in tagma preoteasca, considerate de multi “tabu”, nesanctionandu-i, macar, moral? De ce, de pilda, un educator din sistemul de invatamant, daca - cu saufaravoie- “calca stramb”, societatea il sanctioneaza moral cu o asprime nedecantata deoarece a avut, o clipa, un comportament inadecvat si inadverdent valorilor etico-educative promovate din perspective laica in scoala, pe cand, atatia “prea-cuviosi”, care “calca stramb”, in mod repetat dar promoveaza aceleasi valori insa din perspective bisericeasca, beneficeaza de scuze si intelegere din partea noastra… pentru ca “si parintele-I om, nu-I sa?”? Tu ca educator, nu ai voie, si esti “tras de urechi”, in schimb “parintele”, are! Oare, nu trebuie ca amandoi, deopotriva sa fie exemple vii pentru membrii comunitatii?! Ba da! Si-atunci?...

Iata lumea in care traim: o lume a coktailurilor “nefericite” care iti provoaca retenţie… la “deglutitie”!

C-am ajuns, cum zis-au sfintii,

Vremurile de pe urma…

Suntem “un paman tsi-o apa”

Si-o recalcitranta “turma”!