Andreea Rus expune la Iaşi
Image
131797060101.jpg

Galeriile de Artă “Cupola” Iaşi găzduiesc în perioada 20 februarie - 1 martie 2013 expoziţia personală de pictură Andreea Rus - Transfigurări - Viziune şi Spirit întru sacru.

Expoziţia cuprinde peste 40 de lucrări de pictură, majoritatea de mari dimensiuni, selectate din seriile realizate în perioada 2008-2012, parte dintre ele prezentate în premieră în această expoziţie.

Pictura este realizată în spiritul sensului “a fi întru ceva”, aici “întru sacru”, care se constituie într-o şansă de salvare a individului. Astfel individul intră sub atracţia unui sens de viaţă, a unui adevăr. Viziunea picturii este sacru eliberatoare.

Expoziţia este deschisă publicului larg din dimineaţa zilei de 21 februarie 2013 până în 1 martie 2013.

Andreea Rus este absolventă a Universităţii de Arte şi Design din Cluj şi are doctorat în Arte Vizuale. S-a născut la Bucureşti şi este membră în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici Cuj încă din 2007. Este profesoară la Bistriţa.