Cu o condamnabilă seninătate, se anunţă pe unele posturi de televiziune că, numai în ultima perioadă, din România au mai plecat peste o mie de medici şi asistente în ţările din Vest (UE), fiind retribuiţi mai bine acolo, decât în propria ţară.

Pe aceleaşi programe, se iau interviuri cu diferiţi studenţi, cu realizări la Olimpiade sau competiţii internaţionale, din care rezultă că visul acestora este de a practica medicina în ...ţări din UE.

Oameni din conducerea statului, în problema plecării medicilor noştri peste hotare, se declară de acord. (Măcar să nu o spună faţă de naţiune...)

Din cele trei constatări se desprinde concluzia că medicii şi asistentele noastre, pleacă şi acest lucru paree ab absolut normal. Nu este deloc normal. Este o trădare, ruşine şi dezamăgire, manifestată la trei niveluri:

* La nivel particular, în familia medicului care pleacă.

Părinţii tânărului, care acum e medic şi pleacă la un trai mai fericit, au răbdat foame, s-au abţinut de la un trai decent, au vândut tot ce puteau vinde, au muncit pe brânci, în ţară sau ca şi sclavi în străinătate, alinaţi de un singur gând: ”Să-mi ajute Dumnezeu să-l văd măcar pe acesta cu şcoală şi serviciu bun. Să-l văd „doftor”, să avem şi noi la cine merge când vom fi bătrâni şi bolnavi. Să vadă vecinii şi consătenii mei că nu m-am rupt lucrând şi mi-am tras de la gură, pe degeaba...”Aşa gândeau atunci părinţii, dar astăzi, când fiul lor, doctor, a plecat, iar ei, chiar sunt bătrâni, bolnavi şi săraci, şi nu au la cine cere ajutor, gândesc altfel: „Mai bine îl făceam cioban, noi trăiam mai uşor şi pe el îl aveam acum, acasă. Aveam un sprijin. Si scăpam şi de gura lumii. Aşa, nu putem ieşi printre oameni, consăteni şi cunoscuţi că, nu mai scăpăm de ironii şi reproşuri: „La feciorul tău îi este ruşine cu oamenii săraci şi amărâţi. Cum „s-a văzut cu sacii în căruţă, şi-a trădat în primul rând părinţii. Ruşine şi trădare. Şi noi, văzând cum vă omorâţi să vă faceţi copilul doftor, vă apreciam şi aşteptam să avem şi noi un doftor din sat, de care să nu ne fie ruşine şi care să aibă grijă şi de noi. Că doar, printre noi a crescut şi ne ştie necazurile. Ne-a dezamăgit total”...

Şi este chiar imoral, ruşinos şi are nuanţă de trădare, să-i laşi pe cei dragi, condamnaţi la lipsa asistenţei sanitare când au atâta nevoie. Poate, în atâţia ani de şcoală tânărul, viitor medic, se ridică la un grad de conştiinţă, care include şi patriotism, comparativ cu colegii lui care nu au avut parte de şcoală. Poate (!?)... Poate s-a gândit măcar rareori că, dacă, pe vremea când era mic, medicii de atunci lipseau,el putea... suferi. Dacă profesorii din liceu şi facultate, ar fi făcut ce face el astăzi – să-şi trădeze poporul- el nu era azi medic. Poate...

* La nivel naţional, ruşinea, trădarea şi dezamăgirea sunt şi mai accentuate. Nu-ţi trebuie şcoală ca să ştii că ţara are Conducere(Stat), pentru a o conduce. Nu se precizaează că e vorba de a o conduce spre bine, spre progres. Acest lucru se deduce. Dar, când conducerea îşi sărăceşte electoratul, îl umileşte şi dezamăgeşte, luându-i până şi dreptul la asistenţă socială, dezamăgirea este uriaşă. Adică oamenii săraci, din sărăcia lor (impozite şi taxe), plătesc profesori şi asigură condiţii materiale pentru ca anual să se dea societăţii un număr de medici, care ştim cu ce scop, vin eu, Statul, ignor toată contribuţia oamenilor din ţară, şi, discriminându-i amar, le desfiinţez spitalele şi las medicii să meargă la cei bogaţi. Ne discriminăm poporul (care ne-a ales) cu armele noastre. Nu-i frumos, ba e chiar ruşinos. Cum de nu ne ia apărarea Statul nostru?. Cum permite asemenea discriminare?. Normal ar fi ca, dacă cineva doreşte să meargă medic în altă ţară, acesta să deconteze statului nostru (de fapt, poporului), sumele cheltuite cu pregătirea lui profesională, de la Grădiniţă până la terminarea facultăţii, nu doar ultimii ani de studii. Când se construieşte o şosea, nu se decontează doar partea terminală. Se decontează întregul! Adică te pregătim pe banii noştri şi apoi ne trădezi? Statule român, ce faci?

* La nivelul Uiunii Europene. Aceeaşi ruşine, dezamăgire (nu am fost primiţi în UE pentru a fi trataţi discriminatoriu) şi trădare. Ni s-a spus că toţi cetăţenii cuprinşi în UE, au drepturi egale. E ruşine să iei miezul de la gura flămânzitului. Ne iau medicii, pregătiţi cu atâta trudă din sărăcia noastră?. Ei nu au bani să-şi pregătească medici şi asistente? Sau nu au răbdare până îi pregătesc. Îi iau pe ai noştri gata formaţi şi apoi, „După mine potopul”(pentru ţările sărace, sărăcite în prealabil, ştim noi de către cine). Noi aşteptam ca UE să ne ajute să prosperăm, nu să ne ceară să închidem spitale, pentru a ne colecta medicii şi să închidem fabrici, uzine, pentru ca şomerii noştri să meargă la ei, să lucreze pe sfert de preţ. Asta este egalitate?. E adevărat că, poporului român nu are cine să-i ia apărarea... Pentru el nimeni nu negociază. Statul acestui popor este parcă anume pus pentru a ajuta UE să facă exact ce doreşe. Poporul?. Îl contactăm la ...alegeri.