Poliţiştii cercetează împrejurările în care a fost descoperit cadavrul unui bărbat, cercetările revenind Serviciului de Investigaţii Criminale.
Actualitate
În fapt, oamenii legii au fost sesizaţi despre faptul că a fost găsit în pădurea numită Vârful Heniu Mic, de pe raza comunei Prundu Bârgăului, un cadavru aflat într-o avansată stare de descompunere.
“La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care l-a identificat pe un bărbat de 63 ani din Poiana Ilvei. Acesta era urmărit la nivel naţional, fiind dispărut de la domiciliu din luna ianuarie 2013. S-a luat măsura transportării cadavrului la Spitalul Județean Bistriţa, Secţia prosectură, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii”, informează inspectotul Antonela Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.