Cenaclul „George Coşbuc”, în antologie
Image
dscn1129.jpg

Cenaclul „George Coşbuc”, de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor, a avut ultima şedinţă din această stagiune, coordonată de Emil Dreptate, preşedinte executiv. În aşteptarea celor 30 de ani de activitate, s-a stabilit un program pentru toamnă.

S-a vorbit despre cele două festivaluri importante la nivel naţional ce poartă numele scriitorilor George Coşbuc şi Liviu Rebreanu, despre prezenţa scriitorilor la acţiuni în Baia Mare şi Piteşti, precum şi despre realizarea unei antologii care să fie o carte de vizită a cenaclului.

Au fost prezenţi Alexandru Câţcăuan, Virgil Raţiu, Alexandru Oltean, Ştefan Veşcari, Ion Borşa, Victor Ştir, Lucreţia Bucur şi Radu Ivan. Scriitori se vor revedea după vacanţă, în septembrie.