Actualitate
Tânăra interpretă de muzică populară Octavia Andronesi, de loc din Maieru, membră a Grupului Folcloric „Valeria Peter Predescu”, coordonat de Alexandru Pugna, este laureată a Festivalului Concurs Internaţional de muzică populară românească „În grădina cu flori multe”, care s-a derulat, la Cernăuţi, în Ucraina.
Preşedintele juriului, conf. univ. dr. Ionuţ Urdeş, de la Centrul Bucovina, împreună cu membrii, au considerat că năsăudeanca noastră se detaşează în faţa celor 50 de concurenţi din Ucraina, Republica Moldova şi România atât prin repertoriul abordat – doina „Acolo sus pe munte verde” şi cântecul „Bade struţişor de rouă”, cât şi prin voce şi costumul popular. Astfel, Octavia a primit premiul I şi titlul de laureată la ediţia a IX-a a festivalului din Cernăuţi, care se adaugă la premiile obţinute până acum, amintind aici premiul I la Rapsodia Românească sau Premiul Special „Valeria Peter Predescu” la „Pană de păun”.
Preşedintele Fundaţiei „Valeria Peter Predescu”, Nicu Predescu, ne spune că Octavia Andronesi este una dintre tinerele care, cu siguranţă, va avea un drum frumos în lumea cântecului popular.