Miercuri seara, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Maieru au fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că în satul Anieş a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persone.
Actualitate
“Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului unde, din primele cercetări, a stabilit faptul că numitul S.A. din localitatea Anieş, în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de drum acoperit cu polei, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în râul Valea Anieşului. Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a numitului M.C.I în vârstă de 14 ani din localitate, pasager în autoturism. Conducătorul autovehiculului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negative”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Se efectuează în continuare cercetări de către Poliţia Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă”.