Actualitate
Artista Matilda Pascal Cojocărița, de la Ansamblul Profesionist Dor Românesc Bistriţa, a declarat pentru AGERPRES că moartea Marioarei Murărescu este o pierdere atât pentru artiști, cât și pentru țară.
"Cred că pentru Marioara Murărescu cuvintele sunt de prisos, pentru că știm cu toți cine a fost Marioara Murărescu, ce a fost, ce a făcut pentru țară și pentru folclorul românesc și pentru tradiție și pentru noi toți care ne-am dedicat cântului popular. E o mare pierdere pentru noi toți, nu numai pentru noi artiștii, ci și pentru întreaga țară. Ne este sufletul îndurerat", a spus interpreta de muzică populară.
Matilda Pascal Cojocărița a afirmat că a lucrat foarte mult cu realizatoarea tv și parte din numele ei se datorează și Marioarei Murărescu. Să ne amintim că în urmă cu ceva timp, la Bistriţa, împreună cu Ştefan Cigu au organizat un spectacol extraordinar la care au fost prezenţi şefii celor mai mari orchestre din ţară, eveniment prezentat de Marioara Murărescu.
"Să îi fie țărâna ușoară! Doamna Marioara Murărescu, vă avem în suflete și în gând! Nu te vom uita niciodată!", a mărturisit artista.