Surprize plăcute la „Zilele Lechinţei”
Image
Actualitate
Am publicat, într-o ediţie precedentă a Jurnalului de Lechinţa, machetele parcului şi pieţei. Iată că, încet-încet se apropie termenul de demarare propriu-zisă a lucrărilor. Parcul, nu va fi, cum glumeşte un lechinţan, ca şi grădinile suspendate ale Semiramidei, dar va avea cele mai neaşteptate şi frumoase elemente care să confere centrului o alură de adevărată aşezare urbană. În acelaşi timp, piaţa va deveni un spaţiu modern, funcţional, un loc unde se va putea practica un comerţ civilizat. Primarul Romeo Florian, care se ţine de cuvânt, ne promite că în septembrie, de sărbătoarea comunei, totul va fi gata, iar cele două obiective vor fi predate beneficiarilor, adică cetăţenilor aşezării.