Actualitate
Klaus Iohannis şi-a lansat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, candidatura la alegerile prezidenţiale, în cadrul unui miting în Piaţa Victoriei, organizatorii mizând pe circa 50.000 membri şi simpatizanţi ai ACL. Din judeţul nostru, la mitingul ACL au participat circa 400 de membri PDL şi PNL, alături de copreşedinţii ACL BN – deputatul Ioan Oltean şi deputatul Stelian Dolha, fiind primari, consilieri locali, consilieri judeţeni etc.
Iohannis a spus că viziunea sa este "România lucrului bine făcut", intrând în competiţie cu gândul de a face din România „o ţară care ştie ce vrea şi care poate ceea ce vrea”.
„Mărturisesc, nu e uşor, e un moment special pentru mine. Nu m-am gândit că voi fi aici, nici în urmă cu 30 de ani, când am început să predau ca profesor, nici în urmă cu 14 ani, când am devenit primar. Nu m-am gândit că eu, un profesor de liceu, cu nume de neamţ, dintr-un oraş din centrul ţării, voi fi astăzi în faţa a zeci de mii de oameni entuziaşti, vorbind în numele a milioane de susţinători, cu o viziune pentru România. Democraţia şi libertatea au făcut acest lucru posibil. Dar mai ales voi, cetăţenii acestei ţări, cu generozitatea voastră, cu deschiderea voastră, voi aţi făcut acest lucru posibil. Este o onoare şi o mare responsabilitate. Pornesc în această bătălie pentru Preşedinţia României cu încredere şi convingere", le-a spus românilor Iohannis.
Candidatul ACL a precizat că este "un om al faptelor, nu al vorbelor goale", "un om al promisiunilor onorate, nu al scandalului şi spectacolului", "un om care construieşte, nu care distruge".
"Viziunea mea, ca preşedinte al României, poate fi spusă simplu, dar cuprinzător: România lucrului bine făcut! (...) Eu vă spun cu toată convingerea: în România se poate! Am intrat în competiţia prezidenţială cu acest gând: să facem din România o ţară care ştie ce vrea şi care poate ceea ce vrea! O Românie a lucrului bine făcut!", a punctat Klaus Iohannis.
***
Blaga: Iohannis va finaliza procesul de occidentalizare a României
Copreședintele ACL Vasile Blaga a declarat sâmbătă că liderul PNL, Klaus Iohannis, va face de la Cotroceni pentru români ce a făcut de la Primăria Sibiu pentru sibieni și va finaliza procesul de occidentalizare a României.
"Iohannis a creat la Sibiu zeci de mii de locuri de muncă și șomajul a dispărut, mincinosul Victor Ponta a promis un milion de locuri de muncă. Unde sunt? Numai în acest an a distrus 100.000 de locuri de muncă. Iohannis a adus la Sibiu investitori românii și străini, de Ponta investitorii 'fug ca dracu de tămâie' și în fiecare zi sute de firme românești dau faliment. Iohannis va face de la Cotroceni pentru români ce a făcut din Primăria Sibiu pentru sibieni, va finaliza procesul de occidentalizare a României.
Am condus multe campanii electorale, întotdeauna adversari au fost pesediștii. PSD nu s-a schimbat, poate observăm totuși că tinerii pesediști sunt mult mai răi ca cei de dinaintea lor, exemplu — mincinosul Ponta și obraznicul Șova. Un lucru s-a schimbat totuși. Uitați-vă în această piață și pe bulevarde, 50.000 de oameni sunt aici și pedeliști, și peneliști, și membri ai Forței Civice, ai marii familii a ACL, cea care va învinge PSD și îl va învinge și pe Ponta", a susținut Blaga la mitingul de lansare a candidaturii lui Klaus Iohannis.