Actualitate
Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud derulează, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita, proiectul “PACINFO - Rolul social și de mediu al agriculturii în regiunile montane”, finanțat de Comisia Europeană, proiect având ca obiectiv informarea fermierilor din zonele montane și a opiniei publice despre importanța agriculturii sustenabile în ocrotirea calității mediului.
În cadrul acestui proiect, în data de 26 octombrie 2014, cu ocazia Zilei Sfântului Dumitru, va avea loc evenimentul “Ziua Națională a Traiului de Munte”, având ca scop promovarea produselor tradiționale din zona montană a județului și a traiului specific acestei zone.
Activitățile organizate cu ocazia “Zilei Naționale a Traiului de Munte“ se vor desfășura pe pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița, după următorul program:
Sâmbătă, 25.10.2014
- Expoziţie si concurs de pictura “Muntele, prietenul meu”, în parteneriat cu Liceul de arte „Corneliu Baba”
- Expoziţie de obiecte casnice tradiţionale
- Expoziţie de figurine din fructe si legume „Fantezii de toamnă”
Orele 11,00 - Atelier practic pentru copii privind activităţi tradiţionale de meşteşugărit şi din domeniul culinar – în parteneriat cu Asociaţia Fapta şi meşterii populari
- Concurs de dovleci sculptaţi
Orele 16,00: Competiţii în aer-liber – concurs de sărit cu sacul, trasul funiei
Orele 18.00: Festivitate de premiere concursuri: Fantezii de toamnă, Concurs de dovleci
Duminică, 26.10.2014:
Orele 11,00 - Concursuri culinare (cu degustare de produse): Concurs de murături cu degustare; Concurs de pregătit şi degustat produse de panificaţie tradiţionale din zona de munte (plăcinte, pâine, etc )
Orele 12,00 - Festivitate de premiere concurs de desen “Muntele, prietenul meu”
- Spectacol folcloric de Sfântul Dumitru cu ansamblul Folcloric Măgura Şieului – Eveniment pe scena mare.
Cu respect,
Director Executiv
Sever Ioan ROMAN