E ruptă în bucăţi Crucea Isusului român

Cerul deasupra de Carpaţi iar e vândut,

Vorbele goale umplu un calendar păgân

Sângele-mi strigă disperat şi mut!

Stăpână e minciuna-n ţara veche,

Arginţii strălucesc pe feţe de mişei,

S-au înmulţit tâlharii fără de pereche,

Lupi roşii împrumută voci de miei!

Cine m-ascultă? Poetu-i un nebun,

Un Don Quijote luptând cu mori de vânt,

Râd împreună hoţii, ucigaşii,

Din închisori ascunse de Cuvânt!

Răul cu caracatiţe stă în adânc

Mârâie, îşi învie-n zeci, braţul tăiat,

Bunul român sătul de vrajbe-n crâng

Visează să-şi zidească un palat!

Stă cu Iisus de vorbă-n firea sa

În jurul lor lichele sug putere,

O doină, o căruţă şi o stea

Mai cred naivi că sting doruri mişele!

Şi unul înspre altul amână judecata

Toţi vreau să fie bine, dar stau în aşteptare,

Li s-a tăiat statura, le sângerează harta

Mereu dintre profeţi unul se duce, moare!

Lumina cade palid pe munţii încă tineri

Iar sabia dreptăţii lumină-i între laşi

Când şi-au ales Duminici, iar orbii ucigaşi,

Degeaba au postit atâtea sfinte Vineri!

Parcă e pusă ceaţa pe case şi ferestre

Pe ochi şi inimi, în celeste spaţii,

Somnul e aşezat, balaur hâd pe creste

Şi ne e limba grea prin constelaţii!

Ameţiţi de suprafeţe confuze şi vulgare

Descreierate râsuri ne-întunecă privirea,

Cu fârmituri profane de la ospeţe-înalte

Tot mai departe-n hăuri ne este amintirea!

Mereu eu plâng de mine, duios ca o vioară

Şi tobele răsună batjocorind tradiţii

De nu deschidem lada cu zestre de români

Doina universală chiar s-ar putea să moară!

E ruptă în bucăţi Crucea Isusului român

Cerul deasupra de Carpaţi ne e vândut,

De nu ne adunăm în ea-înviind Înalţi

Ţară n-avem, suflet n-avem, suntem pierduţi!