Copii din aproape 40 şcoli şi grădiniţe din întreaga ţară vor primi miere, vineri, la micul dejun, în încercarea de a modela astfel obiceiuri alimentare sănătoase. Totodată, vor avea loc și activități educaționale prin evidențierea beneficiilor consumului de miere. Printre şcolile participante anunţate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se numără şi Colegiul „Andrei Mureşanu”, cu un număr de 150 elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. La Bistriţa, mierea va fi furnizată de firma ETTA.
Actualitate
România, cu sprijinul apicultorilor, membri ai Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, ai reprezentanţilor APEMAR şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, participă la programul „European Honey Breakfast” (Micul dejun european cu miere).