Proiectul ,,Jurnalistul adolescent”
Gabriel Gafiţa, la Casa Carţii „N. Steinhardt”

Casa Cărţii N. Steinhardt a găzduit un eveniment inedit în care a fost prezentat romanul „Du-te departe de mine” scris de Gabriel Gafiţa. Au participat scriitorii Virgil Raţiu şi Olimpiu Nuşfelean, care au prezentat cartea, doctorul Mircea Gelu Buta, care a fost moderator. Acest eveniment a fost deschis de Mircea Gelu Buta, care a făcut o mică introducere în tematica cărţii, dându-le pe urmă cuvântul prezentatoriilor, care au povestit pe scurt subiectul acesteia. Romanul a fost încadrat de către cei trei ca fiind unul de acţiune, întrucât personajul principal al acestuia, Paul Ifrim devenit apoi Eugen Ionescu, angajat în serviciile secterete ale României, s-a ocupat cu trafic de armament, iar după Revoluţia de la 1989 a trecut la traficul de informaţii. Olimpiu Nuşfelean defineşte romanul ca fiind unul despre nefiinţă. După ce aceştia şi-au spus părerile despre carte, au dat cuvântul autorului care a afirmat că romanul reprezintă o pledoarie pentru sinceritate. În încheierea acestui eveniment au intervenit jurnalistul Zorin Diaconescu şi scriitorul Alexandru Cristian Miloş, care au ţinut să-l felicite şi ei pe Gabriel Gafiţa.

Horaţiu Pop, Robert Toma

Elevi Colegiul Naţional „ Liviu Rebreanu”