Câte fructe poţi pune

într-un coş de nuiele

ca să-l duci prin lume o viaţă?

Cărat pe drumurile vieţii

când netede, când cu gropi,

printre livezi neaşteptate...

Mulţi au jinduit livezile tale în floare –

copilăria cu fratele Victor,

mieii număraţi primăvara,

viţeii ce-şi sprijineau grumajii

pe umerii tăi,

mânjii învăţaţi cu căpăstrul...

Mândreţea tinereţii plimbate călare

prin satul mamei Maria...

Ştiai să-ţi faci singur opincile

şi roţile de la car,

îmbătat de mirosul pământului primăvara,

furat de nemărginirea iernii când cărai

în sania lent trasă de vaci

gunoiul în Bărc.

Învăţai tot ce te învaţă viaţa –

aratul şi semănatul, bătutul coasei pe deal,

seceratul în vară şi dusul snopilor la batoză,

porcul înjunghiat de Ignat...

Ai făcut o casă, căruţe şi sănii

de plecat mereu în lume...

O, cât de mari se făceau ogoarele satului Şieu-Sfântu

când treceai cu plugul prin ele,

creşteau din pământul lor reavăn

toate promisiunile!

La capăt de brazdă

Cel de Sus trimitea special

trilul unei ciocârlii

să te binecuvânte!

Dar nu doar grâu ai măcinat o viaţă,

ci şi propriii ani,

sacii duşi la hambare în spate

prin noroiul cotelor,

caii înhămaţi la căruţele de pietriş pentru „obligaţii”,

păzitul mistreţilor noapte de noapte,

ca în zori să-ţi duci vitele la păscut...

Cine culege roadele pământului

pe care nu l-ai mai primit înapoi după Revoluţie,

cui mulţumeşte acela când îşi vede

blidele pline pe masă?

Sufletul brusc sfâşiat

de ghearele nedreptăţii,

de care te-ai ferit o viaţă...

Poate niciodată aflând răspuns la întrebarea:

cum poţi să te fereşti de ceea ce nu vrei să întâlneşti?

Sub bolta vârstei tale te aduni acum liniştit,

nu mândru, ci învingător!

Aici, sub bolta aceasta,

printre griji şi izbânzi,

ne primeşti pe toţi cei dragi

ca să-ţi spunem:

La mulţi ani!