Actualitate
Cunoscuta şi apreciata autoare bistriţeană, telceancă de origine, Rodica Fercana ne-a gratulat cu trei deosebite premii internaţionale pentru literatură, ea fiind cunoscută în domeniul poeziei şi prozei scurte, devenind un fenomen, cu o ascensiune rapidă.
Astfel, poeta Rodica Fercana a obţinut premiul II pentru volumul „La porţile gândului”, Editura Karuna, Bistriţa, 2014, la Festivalul Internaţional pentru Literatură din Dundee, Scoţia, prima recunoaştere internaţională.
Pentru acelaşi volum, tradus în limba engleză, poeta Rodica Fercana a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de Poezie şi Proză, premodernă şi modernă din Fukuoka, Japonia, în 26 august 2014.
Au fost trei participanţi din România, din numărul total de 169.
Un alt premiu obţinut la „Concursul de stiluri literare”, la care au participat 101 concurenţi din Europa, Rodica Fercana a obţinut Menţiunea a III-a, pentru proză scurtă, cu placheta „Vârtejul vieţii” , Editura Karuna, 2014, la Festivalul de Literatură din Oslo, Norvegia.
Spicuim din caracterizările făcute de juriile festivalurilor: „Poeziile farmecă prin sensibilitate. Autoarea are imaginaţie bogată, în nuanţarea prezentării stărilor sufleteşti, a descrierilor în folosirea pastelurilor, descrierea satului românesc şi a ţinutului de origine şi a ţării sale (Rebotezul României).
Proza este străbătută de un puternic fior lăuntric, dovedind talent în scrierea ei”.
Poeta şi prozatoarea Rodica Fercana dovedeşte, încă o dată, că „numai dăruind vei dobândi”, demonstrând un talent, vocaţie în patria literelor române a lui Coşbuc şi Rebreanu.