Ora de religie e sfântă la Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean
Image
cristiannicula.jpg

Deși mai sunt la dispoziție câteva zile (până vineri, 6 martie a.c.) pentru înscrierile la ora de religie, la Colegiul Național “Petru Rareș” din Beclean socotelile s-au cam încheiat, iar lucrurile sunt cât se poate de clare: 99 la sută dintre părinți s-au declarat pentru. Din 1010 elevi câți numără instituția, pentru aproximativ 1000 s-au manifestat deja opțiuni pro, subliniază directorul Cristian Nicula, cu explicațiile "de rigoare": “Curtea Constituțională a cerut să ne aliniem la normele Uniunii Europene; or, noi credem că valorile UE se bazează pe creștinism. Doar diavolul nu vrea să se facă religie în școli. Ai noștri sunt toți creștini, spre deosebire de cei de la Curtea Constituțională, care n-au nici un Dumnezeu. În plus, e și o contradicție în lege ce ar fi putut duce la anomalia ca în semestrul întâi elevii să aibă încheiate mediile la această materie, iar în semestrul al doilea, nu.”

În decembrie 2014, Curtea Constituțională decidea ca fiind neconstituțională obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, conform articolului 18, aliniatul 2, teza I din Legea educației naționale. Prin urmare, părinții care își doresc aceste cursuri pentru copiii lor s-au văzut nevoiți să exprime asta, oficial, printr-o solicitare adresată instituției de învățământ aparținătoare. Dacă inițial se stabilise ca efectele să se producă de la începutul anului școlar 2015/2016, ministrul Educației Naționale a hotărât în februarie 2015 ca opțiunile pro să se exprime până în 6 martie a.c., ca să aibă aplicabilitate în semestrul al doilea, aflat acum în desfășurare.

Pentru religia parcursă din clasa I până în a XII-a, Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean are două norme întregi și tot atâția profesori titulari.