Actualitate
Miercuri, 18 martie, de la ora 14.00, sala de şedinţe a Consiliului Judeţean va fi gazda evenimentului „Gala premiilor Societăţii Scriitorilor” din Bistriţa-Năsăud. Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Cultură, Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Cluj şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” vor premia cele mai bune volume apărute în anul 2014.Juriul, format din Andrei Moldovan-preşedinte, Emil Dreptate, Virgil Raţiu, Icu Crăciun, George Vasile Dâncu-vicepreşedinţi şi Menuţ Maximinian-secretar, a hotărât nominalizarea următoarelor cărţi apărute în 2014 ale membrilor SSBN, care şi-au depus volumele spre jurizare:
Premiul “Andrei Mureşanu” pentru poezie:
Alexandru Uiuiu, Socrate poetul, Editura Grinta
Traian Parva Săsărman, Dragoste de toamnă târzie, Editura Nomina
Premiul “George Coşbuc” ( acordat de Biblioteca Judeţeană):
Veronica Oşorheian, Căţelul pământului, Editura Grinta
Veronica Ştir, pentru traducere din Leonard Cohen, Editura George Coşbuc
Premiul “Ion Pop Reteganul” pentru studii monografice
Liviu Păiuş, Monografia Roodnei, Editura Charmides
Nestor Şimon, Schiţe Monografice ( coordonatori Adrian Onofrei, Mircea Prahase, Claudia Sabău), Editura Eikon
Pavel Berengea, Adrian Onofrei, Monografia Ilva Mare, Editura Argonaut
Premiul "Liviu Rebreanu"-proză
Victor Ştir, Dimineţile castelanei, Editura Studis
Alexandru Uiuiu, Datoria de om, Editura Tribuna
Premiul “Radu Petrescu” pentru scriitorii care nu sunt membri ai SSBN, dar care au o relaţie culturală cu judeţul Bistriţa-Năsăud
Mariana Irimia, Dincolo și dincoace de râu, Editura Karuna
Vasile Gogea, La scara blogului. Jurnal dedus (2010-2014), Editura Charmides
Pentru fiecare secţiune va fi acordat doar un premiu.
După cum ne informează preşedintele SS BN, Andrei Moldovan, programul va cuprinde şi lansarea volumului „Itinerarii critice” de Vasile Vidican, apărut la Editura Şcoala Ardeleană, coordonată de George Vasile Dâncu, în urma câştigării premiului pentru debut de anul trecut. Partea literară va fi completată de muzica adusă de cantautorul Florin Săsărman.