Deţinuţi în pelerinaj la Mănăstirea Salva
Un grup de persoane condamnate, custodiate de Penitenciarul Bistriţa, a vizitat Mănăstirea Salva. Deţinuţii au primit cuvinte de învăţătură şi au aflat istoricul mănăstirii. Activitatea a fost organizată de Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială a Penitenciarului şi face parte din acţiunile educativ-religioase întreprinse de preotul capelan al unității.
Actualitate
"Pelerinajul are ca scop formarea unor deprinderi morale, a unor atitudini conştiente faţă de cerinţele societăţii, precum şi exersarea unei conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială a persoanelor private de libertate", informează subcomisarul de penitenciare Cosmin Părăuan, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa.