Tânăr din Monor, încarcerat pentru cumul de infracţiuni
Image
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale- Compartimentul Urmăriri au pus în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bistriţa împotriva unui bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Monor. Acesta este condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, însuşirea bunului găsit şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, anunţă IPJ BN.
Actualitate
Potrivit Poliţiei bistriţene, bărbatul era urmărit naţional, deoarece de la data emiterii mandatului de executare al închisorii şi până la data depistării sale s-a sustras executării pedepsei privative de libertate.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistriţa.