Bistriţenii au cântat alături de Cargo. Directorul CCM, Dorel Cosma, pasionat de caii putere

Cea de-a doua ediţia a Galei Bistriţa Rock a adus la Pădurea Schulerwald sute de bistriţeni iubitori ai acestui gen muzical. Evenimentul a debutat cu o paradă a motocicliştilor legitimaţi la mai multe cluburi de profil din ţară. Pe traseul Kaufland Independenţei – Complexul Schulerwald, cu prezenţă pe bulevardele principale ale Bistriţei, motocicliştii au fost admiraţi de trecători. Printre cei care au răspuns provocării pe două roţi s-a aflat şi Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal.

Prima zi a galei a adus pe scena amenajată în aer liber Diana Pora(Open Stage), „Hemera's”, „All 4 one” şi „Wispering Woods” din Cluj-Napoca, cu Alexandra Burcă (soprană), Corina Hamat (mezzosoprană), Cătălina Popa (flaut), Radu Tofan (clape), Alex Dascăl (tobe), Istvan Vlădăreanu (bass) şi Doru Căilean (chitară).

A doua zi, Bistriţa Rock a avut cap de afiş trupa Cargo (Adrian Igrişan – voce, Octavian Pilan – tobe, Adrian Bărar – chitară, Florin Barbu – bass, Ionuţ Cârjă – clape ), care a adunat sute de bistriţeni, care au fredonat refrene precum: ”Dacă ploaia s-ar opri”, ”Nu mă lăsa să-mi fie dor”, ”Ziua vrăjitoarelor”, ”Batacanda”, ”Doi paşi în urma ta”, ”Călare pe motoare”. Tot acum au fost cântat şi bistriţenii de la Prefix 990 (Doru Biriş – voce, chitară, Bogdan Dănilă – chitară, Ioan Spătaru – tobe, Ovidiu Moldovan – bass, Radu Tofan – clape), dar şi trupele EMP şi GIS.

Prezent, în ambele zile, la festival a fost şi edilul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, care s-a bucurat împreună cu spectatorii nu doar de vremea bună, ci şi de muzica rock.

Manifestările au fost organizate de Primăria municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”.