Inspectorii de muncă bistriţeni au depistat, în luna iulie, doar un singur angajator la care lucra o persoană fără forme legale de angajare. Potrivit inspectorului şef Otilia Berbecar, este vorba despre o firmă care deține un bar la Lecgința, care a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei.
Actualitate
Altfel, în primele șase luni ale acestui an, ITM Bistrița-Năsăud a aplicat 12 amenzi contravenționale în valoarea de 120.000 lei pentru persoane pentru care nu au fost întocmite contracte individuale de muncă, în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă.
De asemenea, în cadrul acţiunilor de control desfăşurate în cursul semestrului I 2015, au fost depistate, la doi angajatori, 31 persoane care prestau activitate fără a avea întocmite contracte individuale de muncă, în formă scrisă, anterior începerii activităţii. Fapta constituie infracţiune, în consecinţă au fost sesizate organele de cercetare penală.