până spre zare

cocorii

aripe uriaşe deschid

curge-n etern ce-ndrăgirăm

mit după mit

oglinda care ne ţine

tremură

în haina ei largă

silaba vărsată-n iubire

rămâne întreagă

cu tot ce-am zidit se ridică

doar prin cuvinte

căderea

când sacră ne este vorbirea

şi sacră tăcerea

murim şi fiinţăm deopotrivă

în marea ce-nalţă

deplină

clipa eternă-n înalturi –

Limba Română.