Actualitate
Deputatul PNL Stelian Dolha a lansat critici dure la adresa preşedintelui CJ Radu Moldovan, apreciind că la prezentarea bilanţului "mai că nu-şi scria singur ode de preamărire”. Dolha a criticat şi costurile ridicate din infrastructură în mandatul actualului preşedinte al Consiliului Judeţean. "Dacă faceţi un calcul şi vedeţi cât l-au costat pe Radu Moldovan drumurile în judeţ, vă faceţi cruce de trei ori”, a precizat liderul PNL BN.
"Legat de bilanţul preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, la trei ani şi jumătate de mandat, l-am citit cu mare interes. Dar atenţie, a fost un mesaj către cei care spun că n-a făcut nimic, nu pentru ceilalţi, doar pentru ăia, atât. Şi mai că la sfârşit nu-şi scria singur ode de preamărire.
În bilanţul respectiv legat de infrastructură am citit că a modernizat 168 de kilometri de drum judeţean. Dacă o compari cu unităţile administrativ-teritoriale, la o împărţite ies 2,7 km de drum judeţean la o unitate administrativ-teritorială. Ştiţi cât vine pe localitate: 600 de metri. E mult Radule, e mult tare de tot. 600 de metri de drum judeţean asfaltat în judeţul Bistriţa-Năsăud. Dacă mergem la costuri, un kilometru de drum judeţean în BN ar trebui să coste cam 180.000 de euro. Dacă faceţi un calcul şi vedeţi cât l-au costat pe Radu Moldovan drumurile în judeţ, vă faceţi cruce de trei ori”, a declarat deputatul PNL Stelian Dolha.
Dolha a criticat şi modul în care Vitalia îşi desfăşoară activitatea în judeţul nostru, precizând că cei din conducerea firmei de salubrizare sunt menajaţi de către preşedintele CJ Radu Moldovan. Nu a scăpat de critici nici premierul Victor Ponta, despre care deputatul PNL spune că stă într-un turn de fildeş, alături de Radu Moldovan, şi refuză să vadă realitatea cruntă.
"De Vitalia nu mai spune nimic şi de gunoaiele alea care put de la o poştă de nu mai poţi să stai în judeţul ăsta, de asta nu ne mai spune nimic fiindcă sunt prietenii lui, ăştia trebuie menajaţi. Dar ne flutură în schimb marile realizări ale Guvernului Ponta, prietenul lui la cataramă.
Vin şi spun următorul lucru lui Emil Radu Moldovan că, în ultimul an, Guvernul condus de Victor Viorel Ponta a plătit numai dobânzi la creditele luate cu 25-26 mai mult decât investiţiile pe care le-a făcut. În ultimele opt luni, 7,49 milioane de lei s-au dus pe dobânzi la credite, 6 milioane pe investiţii. Asta e realitatea cruntă, Emil Radu Moldovan. Investiţiile ar trebui să aducă progres, bunăstare. Creditele, ştim cam unde duc.
În ultimii trei ani de zile, impozitele şi taxele au crescut cu 21%, în condiţiile în care nivelul consumului a crescut cu 8%. Asta sunt cifrele dure, asta e realitatea dură îm care trăim. Indiferent în ce turn de fildeş ai sta cocoţat Radu Moldovan, împreună cu prietenul tău Ponta, asta trebuie să vezi şi nu altceva", a conchis deputatul PNL Stelian Dolha.