E toamnă, chiar e toamnă,

cad frunze peste noi ca-n vis,

cad dintr-un anotimp de altădată,

în care am rămas închis.

Nu e nici timp să recunoaştem

ce toamnei cândva i-am promis:

în frunzele ce cad să ne mai naştem

ca într-un straniu paradis.

Rămâne toamna fără noi,

nici n-avu timp să ne cunoască –

doar umbra-n noi şi-a risipit,

alt anotimp în noi să nască.