Tradiţia şi religia au mers în lumea satului nostru împreună de secole. În ultimul timp, mulţi dintre preoţii noştri se implică în comunitate participând, împreună cu credincioşii, la evenimentele culturale de aici, mai mult fiind ei înşişi promotori ai tradiţiilor noastre. Preoţi precum Timoftei Găurean de la Agrieş, care a realizat un muzeu în Casa Parohială, Vasile Ciherean de la Lunca Ilvei, la rândul lui sculptor şi scriitor, mai tinerii Aurelian Poptean de la Mărişelu, care are un ansamblu şi organizează festivaluri sau Ioan Clapa de la Piatra, care i-a adunat pe tineri într-un ansamblu ce promovează cântecul străvechi, părintele Dan Cismaş din Maieru, pe care l-am văzut şi în costum popular, merită toată cinstea şi aprecierea. Sunt oameni de pe aceste meleaguri care au ştiut întotdeauna să aprecieze valorile strămoşilor noştri. Auzim că mai nou o parte din tinerii preoţi care vin în judeţul nostru încearcă să impună reguli noi, după cum au învăţat ei la şcoală. Astfel, neascultând doleanţele credincioşilor, ştirbesc din ceea ce numim nou Sfânta tradiţie. De exemplu, sunt preoţi care le-au interzis credincioşilor să mai meargă în faţa Sfântului altar când se iese cu darurile şi să nu se mai aşeze în genunchi pentru a li se pune pe cap Sfântul potir. De asemenea, să nu mai meargă când se iese cu evanghelia la fericiri pentru a o săruta, nici să nu se mai aşeze la părintele sub patrafir când se citeşte Evanghelia din acea duminică. Prin această tradiţie, oamenii se apropiau de Sângele şi Trupul Mântuitorului, dar şi de Cuvântul lui Dumnezeu prin sărutarea Evangheliei. La mersul în casă cu Sfânta Cruce sunt iarăşi lucruri pe care oamenii le moştenesc, bucurându-se de venirea în casă a preotului. Au fost, anul acesta, preoţi care i-au certat pe credincioşi pentru că i-au aşteptat cu bucate pe masă. Le spunem părinţilor veniţi în judeţul nostru de prin alte părţi că la noi omenia şi cinstea se vede şi prin aceste bucate aşezate pe masă. Şi chiar şi printr-un pahar de vin, care până la urmă este Sângele lui Hristos. Apoi să nu mai ieşi, de Bobotează, la râul din sat, pe motiv că este departe, la 10 minute de biserică, iarăşi este de neconceput, de când e lumea lume apele sfinţindu-se acum. Sau poate vrem ca râul să treacă prin faţa bisericii? De asemenea, sunt preoţi care nu ascultă nici măcar de sfaturile diecilor, a feţilor şi a consilierilor parohiali, fiind cazuri în care aceştia au fost înlocuiţi.

Toate aceste lucruri se fac de sute de ani, iar tinerii preoţi ar trebui să meargă şi ei mai departe cu sfânta tradiţie, să înveţe şi de la oamenii satului, chiar dacă ei au carte mai multă, să asculte şi pe văduva care, până la urmă, îşi dă banul Sfintei Biserici şi nu să vină cu reguli noi, ştergând ceea ce de sute de ani se moşteneşte. Poate aici un cuvânt de spus ar avea şi mai marii bisericii, să le explice acestor tineri păstori de suflete, cum trebuie să se comporte şi ei într-o comunitate. Altfel ne vom trezi că vor dispărea tradiţiile datorită unui preot care vine şi stă cinci ani într-o localitate. Pentru unele sate este, deja prea târziu. în ultimii ani au fost schimbate multe şi nimeni nu zice nimic. Dragi oameni de la sate, nu vă lăsaţi tradiţiile aşa de uşor, datorită celor care nu le cunosc. Spuneţi mai departe, dacă preotul nu vă ascultă, protopopilor şi ierarhilor. Sfânta Tradiţie trebuie să meargă mai departe.