Iarna, la gura sobei se spun tot felul de povești. Multe dintre ele își au originea în sănul șezătorilor din vremea străbunicilor și a bunicilor noștri.
Actualitate
Dar ce era o șezătoare? Un obicei al lumii satului românesc, o întâlnire între membrii comunității unde munceau și se distrau împreună bătrânele, nevestele, fetele și flăcăi, aceștia din urma cautând să-și aleagă viitoarea „drăguță”.
Se adunau pe rând la câte o casă, în serile lungi de iarnă, unde gazda îi aștepta cu boabe de malai fiert, amestecate cu nucă măcinată și zahăr, fructe uscate, nuci, alune, mere și nelipsitele pancove (gogoși). Femeile și fetele torceau din furcă, prefăcând lâna sau cânepa din caier in fire răsucite cu vârful degetelor și înșirate apoi pe fus. Fusele se depănau în gheme, apoi erau prefăcute de mâinile vrednice ale femeilor, fie în sfetăre (pulovere), veste, fuste sau ciorapi călduroși, fie în torturi sau scule ca apoi să fie țesute la stative și să devină ulterior sumane, cioareci, guburi sau cergi, fețe de pernă, ștergare, sau cearceafuri.
Munca se desfășura într-o atmosferă plăcută și veselă în așteptarea flăcăilor pețitori. Se spuneau ghicitori, proverbe, zicători, se povestea despre evenimentele petrecute în sat sau în satele vecine. Prin cântece nostalgice sau satirice, se chemau flăcăi în șezătoare: ,,Ce sară-i în astă sară
Da-i sară de șezătoare
Fete-avem ficiori n-avem
Ne-om face vo' doi de lemn
Cu picioare de tujleni
Ș-om gândi că-s lătureni
Că feciorii ni' s-o dus
La șezătoarea de sus
Că acolo-i casa de bârne
Și-s fetele mai bătrâne
Aici casa-i de nuiele
Și-s fetele tinerele. ,,
Era și un loc a practicilor magice. Fetele se așezau în perechi, spate în spate și își treceau printre picioare sita sau ciurul cu fire luate din toate fusele toarse, strigând:
„Turtuluc, butuc
Cu sita m-apuc
Feciorii să-i aduc
Fie căt un puișor
Numa' să fie ficior
Fie cum a fi
Numai de-a vini!”
Altă practică era de-a scutura gardul zicând: ,,Io nu scutur gardu,
Că-l scutur pă dracu' ,
Dracu' scutură ficiorii
Să n-aibă stare și alinare
Pân' la noi în șezătoare.”
După ce caierele de lână și cânepă erau gata de tors urmau jocurile, cel mai cunoscut joc era „învărte-te purice” : unul dintre feciori striga: „Învârte-te purice”. „Nu pot”, răspundea altul. „Până când?”, întreba primul. „Până când Ion n-o sărută pe Ileana”, răspundea celălalt. Şi astfel întregul sat știa de intenția celor doi.
Astfel se legau prietenii și se țeseau iubiri care de cele mai multe ori duceau la căsătorie. Apoi se întindea hora cu lăutari sau ceterași aduși de feciorii din sat.
Micii școlari de la Școala Gimnazială Șieu Odorhei au adus în prezent un crâmpei din obiceiurile străvechi, organizând o șezătoare la sfârșit de ianuarie, unde au fost invitați colegii lor mai mari și profesorii.