Ultima fărâmă de stimă pe care am avut-o pentru premierul robot Dacian Cioloș s-a topit în timpul prezenței sale la dezbaterea din Senat pe seama scandalului dintre trustul Impact și ANAF. A avut, ca și până acum, un comportament de beizadea trimis de Uniunea Otomană a Europei la gurile Dunării să facă figurație.

Nu sunt un fan al canalului tv Antena 3, dar am încredere în obiectivitatea și promptitudinea știrilor transmise. Uneori dezbaterile pe probleme socio-politice, culturale mă sastisesc, uneori mi-e suficient să aflu tema unei emisiuni și numele invitaților la dialog (cei mai mulți de certă valoare profesională), ca să anticipez traseul dezbaterii și finalul. Dar… De aici și până la modul brutal, antidemocratic, în care s-au comportat acum câteva zile gealații trimiși de ANAF la sediul Antenei 3 ține de halucinant. Un comportament realmente securisto-stalinist împotriva unei instituții publice de rezonanță națională în anii efortului de consolidare a statului de drept.

Beizadeaua a avut două episoade ale glăsuirii sale în Parlament. La început, a dat impresia că citește un text motroșit de alții și pus sub nas în ultimă instanță; aproape că aducea osanale acelei agenții, care e în subordinea sa, dar despre care habar nu are ce caviar mănâncă. După superbul șir de intervenții ale senatorilor (din diferite partide!) pe seama atacului la adresa libertății de exprimare în România lui februarie 2016, pe seama incompetenței ca lider al executivului de acum, belgianul Cioloș, în final, a luat-o mai moale, mai la obiect, dar fără enunțuri explicite; normal, nu era nimeni în cușca sufleorului în momentul acela.

Sper ca acest atentat la adresa libertății de exprimare a mass-mediei să rămână în istoria noastră recentă ca un act singular, nerepetabil, doar o amintire a unui fapt penibil de agresare a democrației românești.