Actualitate
De „Ziua Internaţională a Pădurilor, la Camera Deputaţilor, la „Ora Guvernului”, Grupul parlamentar PSD a invitat pe ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, să dea socoteală de ce nu a elaborat legislaţia subsecventă Codului Silvic încât acesta să poată fi aplicabil, anunţă vicepreşedintele social-democrat, Adriana Doina Pană.
„După răspunsurile doamnei ministru Cristiana Paşca-Palmer, n-am înţeles dacă e neştiinţă, neputinţă sau rea-voinţă. Cert e că în patru luni de mandat n-a facut NIMIC pentru Păduri.
Noroc că Radarul Pădurilor l-am dat în grija STS şi astfel funcţionează. Nici pentru dezvoltarea lui n-a făcut NIMIC, deşi există hotărâre CSAT în acest sens. Dumnezeu să ne ajute cu "tehnocraţii" aştia!”, transmite deputatul Doina Pană, într-o postare pe facebook.