În această seară, la Sibiu, primarul Ovidiu Creţu a primit Premiul "Cel mai bun primar din România", premiul mare al Galei „Administraţia Publică la Înălţime” .
Actualitate
Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a fost nominalizat la trei dintre secţiunile competiţiei „Administraţia Publică la Înălţime” organizată de Societatea pentru Administraţie Publică, aceste premii reprezentând aprecierea faţă de rezultatele deosebite obţinute, cu impact major în transformarea localităţilor pe care le reprezintă: Primarul anului în România, Gala APL. M 2015; Cel mai bun primar de municipiu din România, Gala APL. M 2015; Cel mai bun primar din regiunea Nord-Vest, Gala APL. M 2015.
" Mă bucur că Ovidiu Crețu este primarul meu, mă mândresc cu asta și faptul că specialiști internaționali în administrație publică au confirmat valoarea primarului Municipiului Bistrița, reprezintă o certificare de necontastat" spune preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.
Cele trei nominalizări reprezintă o recunoaştere a activităţii desfăşurate şi a rezultalelor obţinute pe parcursul anului 2015. Premiile sunt acordate în baza urmăririi activităţii primarilor din România şi a unei consultări prealabile a partenerilor, a factorilor importanţi de decizie din administraţie. Principalul scop al acestei competiţii este acela de a arăta că, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă administraţia locală, există primari care reuşesc să contribuie esențial la creșterea calității actului administrativ, să dea dovadă de inteligenţă managerială şi să obţină rezultate care se traduc prin creşterea calităţii vieţii.