Diana Morar: Apreciem că este propice înfiinţarea unei universităţi a municipiului Bistriţa
Image
diana.jpg

Av. Diana Morar, copreşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Naţional Liberal, consideră că pentru „întinerirea Bistriţei”, parte majoră a programului PNL pentru alegerile locale, se impun o serie de măsuri care să-i facă pe tinerii bistriţeni să rămână sau să revină acasă.

         „Pornim de la starea de fapt actuală, în care tinerii sunt şcolarizaţi în instituţiile de învăţământ din municipiu printr-un efort conjugat. Pe de o parte, e cel meritoriu al familiilor lor, pe de altă parte, cel al comunităţii, al nostru al tuturor, concretizat prin sprijinul economic acordat de administraţia locală de la bugetul local. Finalitatea însă în acest caz nu mai este a noastră, pentru că de cunoştinţele şi aptitudinile lor nu mai beneficiază comunitatea noastră locală, ci alte comunităţi ale altor oraşe din ţară sau străinătate. Noi rămânem cu cheltuiala făcută şi cu tristeţea plecării lor”, a precizat Diana Morar, în cadrul unei conferinţe de presă.

         În acest sens, liberalii apreciază că „este propice înfiinţarea unei universităţi proprii, o universitate a municipiului Bistriţa”, dar şi sprijinirea extensiilor universitare deja existente. Diana Morar a menţionat că este nevoie de specialişti în administraţie publică, în geografia turismului. „Aceşti tineri trebuie implicaţi în tot ceea ce înseamnă viaţa socială a municipiului Bistriţa, organizarea Festivalului Studenţesc o dată pe an este salutară, dar nu suficientă”, a adăugat aceasta.

         Potrivit Dianei Morar, pentru a rămâne în praş, tinerilor trebuie să li se ofere oportunităţi de angajare, susţinere din partea comunităţii, dar şi o pregătire temeinică, inclusiv prin parteneriate cu firme din oraş.

         „Şi programul de burse ar trebui regândit. În prezent, beneficiază de burse studenţi care nu studiază în Bistriţa, ci doar provin din municipiu, iar pentru cei de acasă nu există un program alternativ. Consider că stă în puterea şi maturitatea noastră să punem toate aceste lucruri în aplicare”, a concluzionat Diana Morar.