Ioan Pintea, în comisia de concurs pentru funcţia de manager al Bibliotecii Naţionale
Image
Actualitate
Ministerul Culturii a organizat concursul pentru ocuparea postului de manager al Bibliotecii Naţionale a României, ce a avut mai multe etape. Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” a făcut parte din această comisie, la propunerea ministrului Culturii, fiind selectat în urma rezultatelor bune pe care biblioteca din judeţul nostru le are în ultimii ani, fiind cotată drept una dintre cele mai bune instituţii culturale din ţară.
Ioan Pintea a făcut parte din această comisie alături de prof. univ. dr. Ioan Pânzaru - de la Universitatea Bucureşti, Anne Pasquignon – Biblioteca Naţională Franceză, Adrian Dragoş Neagu – manager Biblioteca Brăila şi Andrei Diaconescu – de la Ministerul Culturii.