Votaţi Petru Sigartău şi candidaţii PNŢCD Bistriţa la Consiliul Local, pentru a pune Bistriţa pe calea dreaptă!
Image
afisconsilieri.jpg

Lupt pentru un oraş în care cultura şi turismul să fie într-o continuă dezvoltare! Din acest punct de vedere prevăd:

O zonă de promenadă între Unirea şi Viişoara, pe firul râului Bistriţa:

  • Taluzarea malurilor râului Bistriţa este unul dintre proiectele la care ţin foarte mult şi voi face tot posibilul pentru a obţine fonduri europene pentru realizarea lui. Consider că este un proiect ce va presupune o sumă importantă de bani, sursa de finanţare fiind fondurile europene.
  • Extinderea şi amenajarea suprafeţelor verzi pe raza municipiului Bistriţa.

Extinderea zonei de interes turistic spre cartierele aparţinătoare prin investiţii complexe care să aducă plus valoare zonei;

Amenajarea unei Staţiuni Balneare şi de Tratament în cartierul Sărata- sursa de finanţare fonduri europene şi guvernamentale;

Identificarea clădirilor de patrimoniu şi a ariilor protejate şi încadrarea lor în mai multe categorii, în funcţie de: istorie, arhitectură, domeniu, însemnătate şi dezvoltarea unor trasee tematice, culturale, care să lege între ele obiectivele cu aceeaşi însemnătate şi care să dezvolte o poveste cu potenţial turistic;

Modernizarea şi reabilitarea clădirilor cu potenţial cultural-istoric prin accesarea unor fonduri de la bugetul de stat şi fonduri europene;

Dezvoltarea unui concept integrat al punctelor de confecţii şi artizanat, cu potenţial turistic, unde turiştii să poată admira munca micilor meşteşugari din Bistriţa şi împrejurimi;

Punerea în valoare a Palatului Culturii prin organizarea de acte de cultură atractive pentru persoane din toate categoriile sociale, îmbogăţirea activităţii instituţiilor de cultură în cartierele Bistriţei;

Amenajarea unor spaţii ca centre de expoziţie, pentru valorificarea specificului zonelor cu potenţial şi valoare istorică;

Restaurarea unor zone/clădiri industriale originale din centrul sectorului, şi transformarea lor în galerii de artă şi centre educaţionale/ expoziţionale – prin fonduri europene şi ale primăriei;

Introducerea în circuitul turistic a Zonei de Promenadă Unirea - Viişoara.

Unirea diverselor manifestări culturale ”de scenă” sub sigla unei tematice unice, cu frecvenţă anuală.

Promovarea Bistriţei pe o platformă on-line dedicată potenţialilor turişti,  şi nu numai, care să conţină totalitatea punctelor de atracţie şi informaţii cu privire la capacităţile hotelierilor şi facilităţile oferite de aceştia.