Eugen Curteanu acuză PSD de manipulare prin materialele de propagandă electorală
Image
img9372.jpg

Candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Eugen Curteanu, susţine că se aştepta la o campanie electorală „mai curată”, „mai lipsită de manipulare”, însă, din păcate „PSD a împrăştiat tot felul de materiale electorale care nu au legătură cu realitatea”.

         Curteanu a dat ca exemplu „cifrele halucinante” cu privire la locurile de muncă nou create în judeţ, şi anume aproximativ 37.000 locuri de muncă avansate de PSD, în timp ce statistica ar arăta doar 1100 de posturi noi create. „Discrepanţa e atât de mare şi manipularea atât de crasă şi minciuna atât de gogonată, încât nu putem să stăm şi să lăsăm lucrurile să meargă mai departe. Câinii latră, caravana trece. Trist este că în anul 2016 se încearcă manipularea crasă şi grosolană a electoratului. Oamenii nu trebuie să se lase minţiţi, iar în data de 5 iunie să-şi caleze votul pe cei care le propun lucruri clare, palpabile, care nu s-au întâmplat în ultimii patru ani”, a declarat Curteanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Un alt exemplu dat de candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean îl reprezintă cei 200 km de drumuri modernizaţi, aşa cum susţine PSD, incluzând şi modernizarea DJ 151, proiect dintr-un mandat anterior. Curteanu a spus că nu e corect să-ţi asumi munca altcuiva. „Această incorectitudine marca PSD, poţi s-o numeşti marca înregistrată a PSD, ne arată că acest partid nu încearcă să construiască în Bistriţa-Năsăud ci îşi asumă meritele altcuiva. În 5 iunie, sper că cetăţenii acestui judeţ vor pune ştampila pe PNL, pentru simplul motiv că ne-am săturat cu toţii de minciună. Proiectul pentru Bistriţa-Năsăud, parteneriatul pentru BN e un angajament al nostru, al meu şi al lui Stelian Dolha, că judeţul are posibilitatea să se dezvolte într-un ritm accelerat şi în niciun caz nu ne împăunăm cu meritele altora”, a declarat Eugen Curteanu.