În premieră de când s-a deschis parcul balnear de la Figa, așezând Becleanul pe harta turistică națională, legislativul orașului a decis schimbarea tarifului de acces în stațiunea cu ape sărate și nămoluri curative, de la 10 lei cât era până acum, la 12 lei plus TVA, (15 lei total). Decidenții locali au hotărât, în schimb, eliminarea taxei pe șezlong, care era de 2 lei/persoană, astfel încât buzunarul cetățeanului consumator de servicii de divertisment acvatic la Figa să nu resimtă modificările. Totuși, diferențele vor aduce cu 500.000 de lei mai mult în conturile bugetului local, conform estimărilor avute în vedere doar pentru două luni pline de vară. În rest, prețurile au rămas la fel:
Actualitate
10 lei/persoană accesul la serviciile disponibile sub acoperiș;
30 de lei/oră terenul de fotbal;
10 lei/oră terenul de tenis;
2 lei/20 de minute jacuzzi;
2 lei/20 de minute sauna;
2 lei/oră fitness;
10 lei/persoană accesul la tobogane;
Între timp, fiecare weekend însorit aduce recorduri de vizitare, ultimul fiind înregistrat duminică, la nivelul a 8.000 de turiști. Anul trecut, 200.000 de oameni au venit pe timp de vară să se distreze în Aqualand-ul numit Băile Figa.