Întâlnire de 34 de ani la Ţagu
Image
tagu3.jpg

„Doamne, frumos era pe-atunci…”

Ca şi în poveştile lui Creangă au exlamat şi foştii elevi din generaţia 1978-1982 de la Şcoala Generală Ţagu, care, invitaţi de domnul Codrea Vasile, colegul lor de odiniaoară, acum primarul reales al comunei Budeşti, s-au revăzut după 34 de ani.

Întâlnirea a avut loc sâmbătă, 10 iulie 2016, în localul şcolii, recent renovat.

Au fost invitaţi şi foştii lor profesori: doamna Ciociu Victori, doamna Belegan Maria, doamna Usturoi Viorica şi domnul Usturoi Emil.

Emoţionat a fost întǎlnirea cu doamna dirigintă Oltean Maria, căreia i-au mărturisit c-au vrut să-i facă o supriză, anuţănd-o în ultimul moment.

Doamna dirigintă le-a urat bun venit acasă şi la şcoală, le-a mărturisit că trăieşte unul din cele mai emoţionante momente din viaţă. A menţionat că din cele 41 de generaţii cărora, înpreună cu celelalte cadre didactice au încercat să le lumineze mintea şi sufletul, săle formeze caracterele, ei au fost a treia generaţie pentru care s-a considerat „mama” de la şcoală. A încercat tot timpul să fie, aşa cum spunea George Coşbuc ”suflet în sufletul” elevilor săi.

S-a păstrat un moment de reculegere în amintirea colegilor şi a dascălilor trecuţi în eternitate.

După ce s-a citit catalogul, colegii au depănat amintiri, au relatat realizările, bucuriile, speranţele lor, l-au evocat pe învăţătorul lor Napeu Victor şi pe colegii care au plecat atât de tineri…

Era murmurul, veselia unei clase parcă n-ar fi trecut anii…

Doamna dirigintă Oltean Maria le-a mai spus că le-a urmărit evoluţia, este mândră de ceea ce au realizat şi prin prezenţa lor dovedesc că s-au întors cu drag în locurile natale,având aceeaşi recunoştinţă faţă de cei care l-au îndrumat paşii spre cunoaştere.

Dânsa a mulţumit apoi fostului elev, azi un primar activ, energic, pentru ideea de a-şi invita colegii să se revadă, pentru buna organizare a evenimentului.

Doamna profesoară le-a relatat foştilor elevi că şcoala s-a bucurat tot timpul de întreaga susţinere a Primăriei. Domnul primar Codrea Vasile a fost o prezenţă activă în mijlocul elevilor şi a dascălilor, a iniţiat multe activităţi, ca de exemplu:”Tabăra de acasă”, „Camionul de Crăciun”, acţiuni de împădurire, renovarea tuturor şcolilor de pe raza comunei şi altele.

Dovadă că se bucură de stima şi aprecierea oamenilor din comună, a fost ales pentru a 5-a oară primar, de aceea diriginta a afirmat că este mândră că i-a fost elev.

Cei prezenţi i-au cântat dirigintei „Mulţi ani trăiască” şi i-au înmânat o Diplomă ca amintire, în care se specifică:

Rememorând frumoşii ani de şcoală petrecuţi la Ţagu, vă mulţumim pentru modul deosebit prin care ne-aţi îndrumat paşii vieţii.

Aţi rămas pentru noi, un model viu de profesionalism, dăruire, demnitate şi aleasă spiritualitate.

Vă asigurăm de toată preţuirea şi stima noastră sinceră, purtându-vă în suflet profundă recunoştinţă.

Mulţumindu-le, diriginta le-a urat să fie sănătoşi, să aibă parte de bucurii şi flacăra aprinsă de dascăli în inimile lor să lumineze mereu!

Şc. Primară Ţagu

Generaţia 1978-1982- prin Oltean Maria