Cancelarul “de fier” al Germaniei, Bismark  (1815-1898) a lăsat testamentar  o povaţă pentru poporul său: “Să nu vă luptaţi niciodată pe două fronturi”, adică să nu ai doi duşmani cu care să te războieşti. Fiindcă n-au ţinut cont de povaţă, nemţii au pierdut bătăliile celor două războaie mondiale, precum ştim. Pe scurt, să nu te războieşti cu toată lumea, dacă eşti întreg la cap.

   Nu mă pot mira îndeajuns cum cel mai puternic om de azi al Turciei, recte preşedintele Recep Erdogan- performează în a-şi fi făcut duşmani pe rand, nu unul, nici doi, ci absolut pe toţi vecinii şi pritenii. Un scurt remember...

     Cu Iranul nu s-a avut bine niciodată, fiindcă ei sunt ramura şiită a islamului, iar Turcia majoritar suniţă.

 Cu Irakul nu s-a avut bine, fiindcă are la graniţa nordică pe kurzii care se vor un stat al lor cu părţi din Siria, Turcia, Irak şi Iran, find cu ei în război efectiv.

  Voind a alunga pe dictatorul Assad, a sprijinit rebeliunea din Siria şi o face până azi, dar intervenţia Rusiei i-a prăbuşit toate planurile, mai ales după ce a doborât  un avion rus de vânătoare Su-24, care bombarda rebelii turcomani din Siria. Pericolul de a se confrunta militar cu Rusia a fost enorm, dar… Rusia e o putere atomică. Numai avertizările NATO că nu-i vor susţine nebunia l-au oprit a-şi face ţara scrum. Visul de a restaura cândva un Imperiu neootoman, în care el să fie Sultan peste Balcani, n-a făcut decât să-I înstrăineze pe greci, bulgari, machedoni, sîrbi şi pe toată lumea balcanică în subsidiar.

   L-am văzut după recenta “lucrătură” a loviturii de stat că a ajuns să se declare a fi  şi cu Statele Unite  “în stare de război”, dacă nu-l predă pe Gullen, opozantul lui personal, pe care-l acuză că ar fi la originea puciului. Omul nu se încurcă a oferi dovezi, cum cer legile, pentru extrădarea imamului Gullen, trăitor în Pensylvania  (SUA), bolnav şi în pragul veşniciei. Ceea ce este dureros este că astfel de atitudini care sfidează toate regulile diplomatice şi democratice dăunează cel mai mult ţării sale. Păcat că nu putem intra în amănunte.

   Dar ceea ce este mai mult decât toate este că acum a hotărât a-şi face din propriul său popor un duşman, pornind o prigoană împotriva tuturor celor pe care  i-a pus de mult pe listele de indezirabili. Să epurezi elitele ţării tate de 50-60 de mii din cei mai buni oameni ai ţării tale sub pretexte iluzorii:  generali, amirali, ofiţeri şi soldaţi, procurori, judecători, profesori, poliţişti- aduce aminte de Stalin, “tătucul represiunilor”. Armatele nu se conduc aficient de către politruci, nici supersonicile nu  pot avea la manşă “oamenii partidului”, nici catedrele celor 100 de universităţi nu pot fi ocupate de nişte partinici neisprăviţi.

   Erdogan a ajuns la ora actuală ultimul sultan. Doar că ţara lui este îngenuncheată şi slăbită, depărtându-se de foştii aliaţi (NATO; UE) şi încercând a se apropia de foştii inamici. Mai rău decât atât nu putea realiza nici cel mai mare duşman al neamului său.