Sub acest generic s-a desfăşurat un sugestiv, apreciat şi mobilizator program folcloric susţinut de tinerii din Feldru, în cadrul zilelor dedicate comunei, unde talentaţii feldrihani au demonstrat certe calităţi de interpreţi de muzică populară tradiţională românească şi dansuri populare autentice, în costume tradiţionale româneşti, specifice Văii Someşului Mare, o zonă reprezentativă din punct de vedere cultural şi al autenticului din judeţ şi ţară.
Actualitate
Au fost puse în scenă, cu un decor adecvat, un obicei multisecular referitor la plecarea tinerilor în armată, program folcloric denumit „Gată mamă cufărul!”, unde dansatorii şi interpreţii de muzică populară au reconstituit momentele dinaintea plecării pentru efectuarea stagiului militar al tinerilor, după ce au primit Ordinul de încorporare.
Un rol important şi de implicare în reuşita evenimentului l-a avut coordonatoarea artistică prof. Anamaria Marti, absolventă a Conservatorului „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, ea însăşi solistă de muzică populară tradiţională şi autentică.
Pentru evoluţia în spectacol, toţi participanţii au primit aplauze la scenă deschisă, într-o sală arhiplină de spectatori.
Au mai evoluat, în cadrul programului folcloric, invitaţii Mădălina Slusarec, Lenuţa Purja, Domnica Dologa şi familia Florentina şi Petre Giurgi.
Un eveniment necesar, de mare românism şi de păstrare şi transmitere a adevăratelor tradiţii populare strămoşeşti, româneşti.