Dar de câte ori nu am exclamat astfel de-a lungul vieții mele!?

A trecut la cele veșnice o Doamnă. Nu întâmplător am scris substantivul cu inițială majusculă. Ultimii ani i-a trăit la Bistrița, dar, știindu-și sfârșitul, a dorit să fie dusă la cimitir, de la casa ei din Beclean.

Ei bine („bine” – vorba vine), aflu stupefiat că familia – așa e… legea! -, a trebuit să compună câte o cerere către Primărie și Poliție, pentru a se permite convoiului funerar să străbată acel kilometru, cât e de la domiciliu la locuința de veci.

Să fim înțeleși: Nu e vorba din parte-mi de nici un reproș la adresa celor două instituții locale, ci a acelui for decizional care (îmi place expresia), când își scoate degetul din nas, trântește mereu câte o trăsnaie de acest fel.

Da, ar fi fost potrivit ca familia să roage poliția să supravegheze convoiul funebru, pentru a asigura astfel un trafic fără probleme. Pe când așa… Închipuiți-vă: Moare mama și trebuie o coală de hârtie, un pix, să scrii o cerere, pe care să o semneze cineva, să-și pună rezoluția, să trântească o ștampilă, să o înregistreze într-un catastif. Să faci „proza” asta de două ori.

Imediat mi-am adus aminte de o situație stupidă, penibilă, de pe vremea „prea repede împușcatului”. Tot aici, la Beclean.

Avea loc o înmormântare (nu se știa de cereri pentru așa ceva), dar în aceeași zi urma să survoleze urbea – spre Bistrița -, un elicopter cu „prea iubitul”. Se anunțase că „evenimentul” se va întâmpla taman când convoiul funerar ar fi trebuit să iasă pe șosea, spre cimitir. Vai, nu se putea! Să vadă tovarășul un convoi de oameni cerniți, să vadă prapori, preoți în acei ani de luminos socialism multilateral dezvoltat?! S-a cerut familiei să nu iasă din curte decât după trecerea viitorului împușcat de la Târgoviște. Dar elicopterul nu mai apărea pe cerul Becleanului, orele treceau (e ușor de închipuit ce a fost cu cei veniți la prohod), s-a făcut seară până când, în sfârșit, aparatul zburător a trecut și a dispărut în zarea județului.

Prin urmare… Ce? Români, evitați să muriți în țara de baștină. Sau, când vă bănuiți apropiatul sfârșit, duceți-vă la capelă, întindeți-vă și așteptați să vă dați duhul. Scutiți astfel două cereri și tușul de pe două ștampile.